Muson în India! Cel puţin 11 morţi în urma prăbuşirii unei clădiri în Mumbai.
Cel puţin 11 persoane, printre care şapte copii, şi-au pierdut viaţa, iar alte şapte au fost rănite după ce o clădire cu trei etaje s-a prăbuşit miercuri seară în oraşul indian Mumbai, afectat de ploi torenţiale, informează joi Xinhua.
Cum va arăta a doua cea mai înaltă clădire din lume, care se va construi în Rusia
Rusia va construi a doua cea mai înaltă clădire din lume.
Cea mai modernă unitate de primiri urgenţă, gata în Iunie
Spitalul Bagdasar Arseni va avea cea mai modernă unitate de primiri urgenţe din ţară.
Evacuaţi din cauza unui miros înţepător
Au fost momente de panică în Timişoara după ce un apel la 112 anunţa că într-o clădire din zona centrală a oraşului se simte un miros puternic înţepător.
Oraşul american în care aproape toată populaţia locuieşte în aceeaşi clădire: „Avem aici biserică şi magazin”. Care este explicaţia
Oraşul Whittier din statul american Alaska i-a reunit pe aproape toţi rezidenţii în aceeaşi clădire cunoscută sub numele de Begich Towers.
O clădire de zece etaje s-a prăbuşit în Cairo. Opt oameni au murit, zeci sunt răniţi, iar căutările sub dărâmături continuă
Opt persoane au murit sâmbătă în urma prăbuşirii unei clădiri rezidenţiale de zece etaje la Cairo, au relatat media din Egipt, preluate de DPA.
Clădiri lăsate în ruină, readuse la viaţă
Într-o perioadă în care discutăm la orice pas despre pandemie şi covid 19, pacienţii cu afecţiunioncologice primesc veşti bune.
Tunurile de la restaurarea unei clădiri-simbol din Bucureşti. Termopane, zugrăveli ieftine şi clanţe cu care rămâi în mână
Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti a trecut prin două războaie, prin regimul comunist şi prin 31 de ani de tranziţie spre neant, dar tot frumoasă a rămas.
A căzut de la etajul opt
O femeie a căzut de la etajul 8 al unui bloc din Bârlad, chiar pe copertina de beton a clădirii.
Una dintre cele mai înalte clădiri din România se vinde pe un leu
Pentru doar un leu, investitorii pot prelua una dintre cele mai înalte clădiri din România.
Explozie într-o clădire din Timişoara
Explozie aseară într-un imobil cu mai multe apartamente din Timişoara.
Imagini în premieră din Catedrala Neamului. O zi pe cel mai spectaculos şantier din România şi din lume
Aţi văzut vreodată un înger de aproape, atât de aproape încât să vreţi să vorbiţi cu el? Ca să vezi un înger faţă în faţă, ca să-i admiri aripa lungă de 10 metri trebuie să urci mult, mult pe schele şi să ajungi în acel moment al zilei în care lumina inundă bolta altarului.