Noi mărturii. Asistentă la Spitalul din Sibiu: "Am văzut cum se omoară oameni prin sedare. Se miza mai mult pe cei fără aparţinători"
Un dosar penal pentru omor a fost deschis, după ce în presă au apărut dezvăluiri despre cum sunt trataţi bolnavii de COVID-19 în secţia ATI a Spitalului judeţean din Sibiu.
Un nou caz de abuz la Secţia 16. Victima susţine că a fost torturată de poliţişti: „Eram încătuşat şi cu piciorul unui jandarm pe cap”
Încep să apară noi victime ale liderului sindical din Poliţie, arestat pentru tortură în cursul zilei de ieri după ce împreună cu alţi colegi ar fi agresat doi tineri care le-au atras atenţia oamenilor legii că nu purtau mască de protecţie.
Luptă cu cea mai grea boală şi nu renunţă
Daniel Buşă, un tânăr de 27 de ani din Bucureşti, se luptă de trei ani cu cancerul.
Agent Green a indicat două ţări în care se face trafic de urşi: Mai au vreo 200 în sălbăticie. E timp ca DIICOT să preia cazul puilor
Continuă ancheta după ce au apărut imagini revoltătoare cu patru pui de urs care sunt scoşi din bârlog şi chinuiţi.
Viaţa într-un container
Viaţa într-un container! Este povestea a 6 suflete care trăiesc înghesuite într-o garsonieră de doar câţiva metri pătraţi.
Bătrâneţe în sărăcie şi frig
O mie de lei! Asta este pensia pe care doi bunici din judeţul Constanţa o primesc după o viaţa de muncă.
Creşte singură doi copii şi 6 nepoţi, din salariul minim
Credem în binele pe care îl putem face pentru semenii noştri mai puţin norocoşi
Părăsite de mamă, salvate de bunică
Nedorite de cea care le-a dat viaţă, trei fetiţe din localitatea braşoveană Râşnov au fost salvate de la un trai în orfelinate de bunica lor
O familie cu 6 copii riscă să rămână pe drumuri
Şase copii din Râşnov duc în spate greutăţi de oameni mari
Primul caz în Franţa cu noua tulpină apărută în Marea Britanie
Un prim caz de contaminare cu noua tulpină de virus apărută în Marea Britanie a fost depistată vineri în Franţa, la Tours (centru), a anunţat Ministerul Sănătăţii, citat de AFP
Îngrijorare în Italia: A fost detectat un caz al noii tulpini la o persoană care nu a avut contacte cu Marea Britanie
Noua tulpină britanică a virusului SARS-CoV-2 a fost detectată la o persoană din Loreto, Ancona, fără ca aceasta să fi avut contact cu persoane din Marea Britanie
Bunica, singurul ajutor
4 surori din judetul Iasi poarta in suflet o dramă de nedescris după ce mama lor, a intrat în comă în urma unei infecţii şi a rămas imobilizată la pat