
CFR Călători transmite că nu va intra în faliment, deşi reclamă subcompensarea şi diminuarea veniturilor

CFR Călători va introduce în circulaţie, începând de miercuri, primul tren electric format din material rulant nou. Pe ce rută va circula

VIDEO. Preşedintele Autorităţii pentru Reforma Feroviară explică la Proiect de ţară: România ce e cu datoria de 200 de milioane de euro a CFR Călători

Şase persoane au ajuns în spital după un accident în care au fost implicate două autobuze, într-unul dintre ele aflându-se 40 de călători

Trenul Roşiori Nord – Bucureşti Basarab a deraiat la ieşire din staţia Zăvestreni şi a blocat alte nouă trenuri

Preşedintele Sindicatului Liber din Metrou: Dacă oamenii nu primesc drepturile salariale care li se cuvin, sporurile, tichetele de masă, nu ştiu cine poate garanta că activitatea metroului se mai poate desfăşura fără să atingem nivelul de s...

Autocar cu români implicat într-un accident în Italia
Un autocar care plecase din Roma cu destinaţia România s-a răsturnat pe o autostradă în apropiere de Padova.

43 de ani de la înfiinţarea metroului
,,Atenţie, se închid uşile!" se aude în metroul din Bucureşti de 43 de ani.