VIDEO. Noul cod silvic va fi adoptat de urgenţă. Maşinile hoţilor de lemne vor fi confiscate, iar accesul pietonal în pădure va fi liber.
Comisia Europeană: Croaţia este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023
Comisia Europeană a ajuns miercuri la concluzia că Croaţia este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023, ceea ce va aduce numărul statelor membre din zona euro la douăzeci, se arată într-un comunicat publicat miercuri de Executivul comunitar.
Legea pentru protecţia animalelor publicată în Monitorul Oficial
Este oficial! Cei care chinuiesc animalele sau le ucid primesc amenzi drastice sau merg la închisoare.
Legea offshore a fost adoptată
Legea offshore a fost aprobată în Parlament! Primele gaze naturale vor fi extrase din Marea Neagră la sfarsitul luniiviitoare şi Romania va avea drept de preemţiune la cumpărarea gazului înainte de vânzarea lui la export.
Legea offshore nu trebuie adoptată pe repede înainte, fără consens politic şi minim de transparenţă
Deputaţii AUR vor vota împotriva împotriva legii offshore, dacă nu vor reuşi să treacă în plen amendamentele care le-au fost respinse în Comisiile de buget şi industrie, a declarat, miercuri, preşedintele partidului, George Simion, care a acuzat că ministrul Energiei, Virgil Popescu, vr.
Adoptarea certificatului nu a fost abandonată
Anul 2021 este la final, iar România se află încă printre ţările în care certificatul verde nu este obligatoriu la locul de muncă.
Parlamentul a adoptat bugetul
Bugetul de stat pe anul viitor a fost adoptat de parlament în timp record.
Proiectul de lege privind dopajul în sport a fost adoptat; România s-a raliat Codului Mondial Antidoping
Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport a fost adoptat, luni, de Senat cu unanimitate de voturi, România raliindu-se astfel ultimelor prevederi ale Codului Mondial Antidoping, informează Secretariatul General al Guvernului pe site-ul său oficial.
Proiectul Ministerului Muncii care vizează beneficiarii de ajutor social, adoptat de Guvern
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul Ministerului Muncii care vizează beneficiarii de ajutor social.
Guvernul adoptă proiectul „România Educată”. Klaus Iohannis va conduce şedinţa de la Palatul Victoria
Guvernul va adopta în şedinţa de astăzi un memorandum privind implementarea proiectului „România Educată” şi aprobarea priorităţilor în reforma sistemului naţional de Educaţie.
Plafonul pentru programul ”Noua Casă” a fost adoptat
Hotărârea de Guvern prin care se acordă plafonul pentru programul ”Noua Casă” a fost aprobată, a anunţat premierul României, Florin Cîţu, care a oferit mai multe detalii despre plafonul ce va fi acordat acestei scheme.
România amână (din nou) calendarul de adoptare a monedei euro: Un alt calendar - după combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 şi aplicarea Planului de Rezilienţă
România va trebui, mai întâi, să îşi restabilească echilibrul macro-economic, inclusiv prin combaterea efectelor negative generate de pandemia Covid-19 şi prin implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar abia apoi va stabili un (nou) calendar privind aderarea la zona.