
Avion utilitar, cu cel puţin şapte persoane la bord s-a prăbuşit în sudul Turciei
Un avion utilitar pentru stingerea incendiilor, având cel puţin şapte persoane la bord, s-a prăbuşit sâmbătă în sudul Turciei, unde intervenea pentru a lichida un incendiu, au relatat media turce, citate de AFP.

România este al 7-lea producător de cartofi din lume
O cantitate totală de 55,3 milioane tone de cartofi a fost recoltată anul trecut în Uniunea Europeană, cu 27,4% mai mică decât în 2000, iar 2,683 milioane de tone de cartofi, sau 4,9% din cantitatea totală, a fost produsă anul trecut în România, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Bărbat mort la Iaşi. A căzut de la etajul 7
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a murit după ce a căzut în gol de la etajul şapte al unui imobil amplasat pe strada Basarabi din Iaşi, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Promovabilitate mai mare la Bac
Şapte din zece abosolvenţi de liceu au reuşit să ia Bac-ul.

Accident grav în Argeş! Şoferul băuse, iar 7 persoane au fost rănite
Un autoturism în care se aflau şapte persoane s-a răsturnat pe un câmp, duminică, în zona localităţii argeşene Davideşti, poliţiştii stabilind că şoferul consumase alcool şi avea permisul suspendat, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

A şaptea zi de proteste anti restricţii
Pentru a şaptea zi consecutiv, protestatarii au contestat în stradă restricţiile impuse de Guvern.

Carantina a fost prelungită în Timişoara cu 7 zile
Carantina a fost prelungită, miercuri, pentru încă 7 zile în Timişoara, după votul în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.

Minoră violată de 7 băieţi
O fată cu probleme psihice în vârstă de 17 ani a fost violată de mai mulţi băieţi.

România în topul vaccinării
România este printre ţările fruntaşe la vaccinare la nivel mondial cu aproape un milion şi jumătate de dozeadministrate până acum.

Kim Kardashian şi Kanye West divorţează după 7 ani de mariaj
Vedeta de televiziune Kim Kardashian a depus actele de divorţ de rapperul Kanye West, după şapte ani de mariaj, separarea urmând să fie una amiabilă.

Kim Kardashian şi Kanye West divorţează după 7 ani de mariaj
Vedeta de televiziune Kim Kardashian a depus actele de divorţ de rapperul Kanye West, după şapte ani de mariaj, separarea urmând să fie una amiabilă.