Zid de tăcere în jurul accidentului de la şantierul de lângă Bibilioteca Naţională. Muncitorii lansează, însă, acuzaţii grave

Zid de tăcere în jurul accidentului de la şantierul de lângă Bibilioteca Naţională. Muncitorii lansează, însă, acuzaţii grave

Muncitorii de pe şantierul de la Biblioteca Naţională, care au rămas în viaţă doar printr-o minune, lansează acuzaţii grave. Unul dintre angajaţii răniţi spune că firma nu respecta măsurile de siguranţă şi că ei erau puşi în permanenţă în pericol. În acest timp, toate demersurile Digi24 de a găsi explicaţii şi răspunsuri din partea autorităţilor pentru accidentul petrecut luni s-au lovit de un zid de tăcere.

Mai bine de 5 ore au durat joi audierile la sediul Poliţiei, după accidentul de luni în care doi muncitori au murit după ce au fost îngropaţi de vii de un mal de pământ care s-a surpat, iar alţi patru au fost răniţi.

Rând pe rând, în faţa anchetatorilor au dat explicaţii muncitorii prezenţi pe şantier atunci când a avut loc tragedia. Poliţiştii au aflat de la un angajat străin, rănit în accident, că firma care se ocupa de construcţie nu respecta măsuri minime de siguranţă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt