”Zarurile au fost aruncate pentru restul anului în privinţa a ceea ce se va întâmpla pe pieţe”, a spus şeful companiei petrochimice Dow, la o conferinţă organizată de S&P Global, la Houston. ”Este ca acea criză din lanţurile de aprovizionare în timpul COVID. Se poate întâmpla peste 250-275 de zile, nu va fi ceva instantaneu”, spune Jim Fitterling. Dow este a doua companie din domeniu din lume, după BASF, arată Cotidanul.ro.
Zarurile viitoarei crize au fost aruncate
”Mare parte din atenţia globală se concentrează pe petrol, gaze naturale, îngrăşăminte şi chiar heliu pentru semiconductori. Dar aproape 20% din capacitatea petrochimică globală este blocată din cauza închiderii Strâmtorii Hormuz de către Iran”, spune Fitterling, potrivit Fortune.
Uzinele petrochimice din Statele Unite se bazează în mare parte pe etan derivat din gaze naturale ca materie primă principală, care nu este afectat direct de război. În Asia şi în mare parte din Europa, se utilizează nafta pe bază de ţiţei ca material de bază. Şi aproape jumătate din aprovizionarea cu nafta a Asiei trece prin Strâmtoarea Hormuz, a menţionat Fitterling. El vorbeşte deja despre o economie globală cu două viteze, în funcţie de dependenta mai mare sau mai mică a industriei petrochimice de hidrocarburile din Golf.
Chimicalele sunt în toate, criza va veni în magazine
Multe uzine asiatice declară forţă majoră şi reduc drastic producţia deoarece nu pot obţine nafta, a spus Kurt Barrow, vicepreşedinte S&P Global Energy pentru cercetarea petrolului, combustibililor şi chimicalelor. „Vedem forţa majoră a uzinelor din Asia, dar încă nu vedem lipsurile în magazine”, a declarat Barrow pentru Fortune. „Dar există acest potenţial. Chimicalele intră în toate”.
Agricultura poate fi lovită de o criză globală a îngrăşămintelor chimice, cu efecte similare crizei aprovizionării cu cereale din Ucraina şi Rusia, în primii ani ai războiului din Europa.
Agricultura depinde de un gazoduct şi un port
Produsele petroliere sunt esenţiale pentru îngrăşăminte. Azotul este important pentru porumb, grâu şi orez. Golful Persic este „motorul” mondial al azotului şi amoniacului. Lipsa de uree ar putea scădea recoltele globale cu 40% într-un singur sezon. Producerea ureei depinde în proporţie de 70–80% de gazul natural. Blocarea strâmtorii şi pierderea gazului din Qatar din Qatar a dus la pierderea a peste 35% din ureea transportată pe mare.
Amoniacul s-a blocat după atacurile asupra instalaţiilor GNL de la Ras Laffan. CEO-ul complexului spune ca reparaţiile ar putea dura 3–5 ani. Qatarul a declarat forţă majoră şi a oprit complet producţia. India, Pakistan şi Bangladesh nu mai pot produce fertilizatori fără gaz qatarez. Sulful, produs secundar în rafinăriile de GNL este transformat în acid sulfuric, vital pentru a produce fosfaţii necesari pentru agricultură. Fără acidul din Qatar, fosfaţii din Maroc şi alte tari cu rezerve uriaşe nu pot fi transformaţi in îngrăşăminte. O parte din agricultura lumii depinde de un gazoduct şi un port.
Din nou, criza este văzuta ca oportunitate ”verde”
Apoi apare problema heliului. Heliul este indispensabil pentru fabricarea semiconductoarelor. Este folosit ca agent de răcire pentru litografierea celor mai avansate cipuri din lume. Răceşte şi aparatele pentru rezonanta magnetică nucleara din spitale. Nu există substitut. Qatarul furniza 30% din heliul mondial. Această sursă a dispărut de o lună de zile. Cei mai mari producători de cipuri din lume, în Coreea de Sud şi Taiwan, îşi consumă în prezent rezervele strategice pentru 45 de zile.
Războiul pornit de SUA in Golf pare să distrugă economia lumii pentru următorul an. Există însă şi viziuni optimiste, împărtăşite şi la vârful ONU, cum că această criză aduce şi un beneficiu – împinge lumea către un viitor mai sustenabil şi curat.
Paradoxal, China este un exemplu. China arde mulţi combustibili fosili şi este un mare poluator. Asta însă pentru ca are sectoare, precum transportul şi industria, axate pe energia fosilă. Însă capacitatea de producţie de energie regenerabilă în China este de 50% din capacitatea totala de generare a energiei. Este peste UE şi Statele Unite, iar acest lucru se observă în producerea de electricitate, care este 34% din surse regenerabile. În cazul UE, procentul este de circa 40%. În SUA, de doar 13%.
China, mai ”verde” şi mai puţin dependentă decât am crede
Strategia „energie‑verde + infrastructură digitală” oferă Chinei un avantaj competitiv în comparaţie cu alte ţări din Asia de Est şi chiar cu aliaţii SUA precum Japonia sau Coreea de Sud, care sunt mult mai dependenţi de importurile de energie din regiunea Golfului, arată o analiză publicată de Responsible Statecraft. Chiar dacă criza din Strâmtoarea Hormuz s‑ar încheia rapid, ţările care depind de importuri de combustibili fosili trebuie să îşi diversifice sursele şi să accelereze tranziţia energetică.
Pe de altă parte, această tranziţie generează îngrijorări strategice: dependenţa de China pentru tehnologie verde şi componente critice poate crea vulnerabilităţi pentru alte economii. Exporturile chineze de tehnologii verzi şi părţi componente ridică temeri cu privire la controlul lanţurilor de aprovizionare şi influenţa economică asupra ţărilor importatoare. China este mai bine poziţionată decât mulţi cred pentru a face faţă crizelor energetice globale, datorită strategiei de diversificare şi tranziţie către energie curată.
America contraatacă prin Pax Silica
Reacţia Statelor Unite este un ”parteneriat” pentru câştigarea cursei pentru inteligenţa artificială împotriva Chinei. Victoria, după cum o arată subsecretarul de Stat Jacob Helberg, ţine de câştigarea cursei pentru inovaţie, a cursei pentru cota de piaţă şi pentru asigurarea lanţurilor de aprovizionare (acolo unde China deţine cvasimonopolul mineralelor rare). Cine sunt partenerii subliniaţi de secretarul de Stat american pentru această ”Pax Silica”? Israel, Qatar şi Emiratele Arabe Unite. La finalul anului 2025 s-au alăturat Japonia, Coreea de Sud, Australia, Marea Britabie, Singapore, Grecia. Apoi, la începutul anului 2026 a urmat India. UE nu a semnat încă Declaraţia Pax Silica şi este observator invitat.
Reactoarele modulare: avantaje teoretice şi probleme practice
Un alt proiect american care are parte de o promovare mai intensă pe fondul crizei din Golf este cel al reactoarelor modulare, de tipul celor care ar trebui instalate la Doiceşti, în România. Prezentate ca o ”stea într-o cutie”, aceste reactoare au avantajele teoretice: pot fi fabricate în serie, transportate la faţa locului şi puse în funcţiune etapizat, reducând costurile şi timpul de construcţie.
Problemele reale sunt însă mari. Proiectul NuScale din Idaho, SUA, a fost anulat în 2023 după creşteri masive de costuri. Până la acest moment, doar Rusia exploatează un asemenea reactor mic. Lucrările civile mari, piscinele pentru reactoare şi consumul de beton erodează avantajul modularităţii. Sustenabilitatea economică rămâne incertă. LCOE-ul estimat pentru SMR-uri este de 85 EUR/MWh, peste energia eoliană şi solară. Producţia în serie presupune cerere globală suficientă, care încă nu există. Analogia cu reactoarele navale este limitată: acestea operează în sisteme închise, cu resurse nelimitate, şi nu reflectă provocările economice şi de reglementare din sectorul civil.
Economia de modă veche îşi ia revanşa
Până la ”stele în cutiuţe” care să scape lumea de războaiele pentru murdarele hidrocarburi, vechea economie începe să-şi ia revanşa”, spune Jeff Curie, analist la Carlyle Group, una dintre feţele de pe piaţa de capital a statului profund din SUA, care a ajuns la un acord pentru preluarea companiei ruse Lukoil, pentru a scăpa de sancţiunile americane. ”Nu poţi printa molecule cu inteligenţa artificială”, spune analistul de la Carlyle. Iar analiştii de la Goldman Sachs, citaţi de Financial Times, îi dau dreptate. După începerea războiului din Iran, ”afacerile bazate pe active fizice au avut performanţe clar mai bune decât cele bazate pe software şi alte modele de servicii”. Profitul a fost cu 35% mai mare.
Iar potenţialul partener de negocieri al SUA în Iran, preşedintele Parlamentului de la Teheran, Mohammad Bagher Ghalibaf, urmăreşte notele trimise de Goldman Sachs. ”Să vedem dacă reuşesc să transforme presiunile americane în carburant la pompă – sau poate chiar să printeze molecule”, a scris aceste pe reţelele sociale.
