Vineri este ultima zi a campaniei electorale pentru turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidenţiale din acest an.
În diaspora votarea a început în noaptea de joi spre vineri, prima secţie fiind deschisă în Noua Zeelandă, la Auckland, la ora 1,00, ora României, scrie Agerpres.
Votarea în străinătate la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale se va desfăşura pe parcursul a trei zile:
- vineri, 6 decembrie, între orele locale 12,00 şi 21,00;
- sâmbătă, 7 decembrie, şi duminică, 8 decembrie, între orele locale 7,00 şi 21,00. Votarea se poate prelungi până la ora 23,59 pentru cetăţenii care se află în sediul sau la rând la secţia de votare.
Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin a început marţi, după publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Curţii Constituţionale care a validat abia luni seara rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Conform hotărârii CCR, în turul doi al prezidenţialelor vor participa Călin Georgescu, candidat independent, şi Elena Lasconi, candidat al Uniunii Salvaţi România, în această ordine.
Curtea Constituţională a României a respins, luni, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur şi a confirmat şi validat scrutinul, stabilind că turul doi are loc pe 8 decembrie, la care vor participa Călin Georgescu (independent) şi Elena Lasconi (USR).