Doi fraţi şi părinţii lor au murit după ce bateria telefonului mobil care era la încărcat s-a supraîncălzit şi a explodat. Totul s-a întâmplat într-un oraş din Spania, lângă Sevilla.
Potrivit poliţiei, incendiul a izbucnit la parterul locuinţei cu două etaje, mai exact pe o canapea din sufragerie, unde au fost găsite rămăşiţele telefonului mobil. În acel moment, victimele, soţii şi fiul lor în vârstă de 16 ani au fost blocaţi în interior de flăcările care s-au extins în câteva minute. A patra victimă, fiul cel mare al familiei, în vârstă de 20 de ani, se întorcea de la o petrecere, când a văzut fumul dens ieşind din casă. Acesta a intrat să-şi salveze familia, dar nu a mai reuşit să iasă. Poliţiştii spun că aceştia nu putut ieşi pe geam din cauza gratiilor. Iniţial, anchetatorii spanioli spanioli credeau că a explodat o trotinetă electrică.