VIDEO. Răzvan Cadar (PNL), despre legea salarizării: „Vrem să modernizăm România şi să aducem aceşti bani în ţară sau nu?”

VIDEO. Răzvan Cadar (PNL), despre legea salarizării: „Vrem să modernizăm România şi să aducem aceşti bani în ţară sau nu?”

Adoptarea noii legi a salarizării rămâne unul dintre jaloanele esenţiale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), de care depinde deblocarea unor fonduri importante pentru România. În contextul în care termenul pentru îndeplinirea angajamentelor se apropie de final, tema a fost abordată în emisiunea „România politică”, difuzată la Prima News.

Într-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii prezentate de Larisa Bernaschi, deputatul PNL Răzvan Cadar a susţinut că miza adoptării legii salarizării nu este doar reforma sistemului de plată din sectorul public, ci şi accesarea fondurilor europene aferente acestui jalon.

„Cred că se pune discuţia în: pierdem aceşti bani sau încercăm să-i atragem pentru a dezvolta infrastructura medicală, poate cea şcolară, poate infrastructura rutieră. Adică sunt lucruri care, de fapt, acest jalon aduce nişte bani, undeva la 770 de milioane de euro pentru România. Cred că aici se pune: vrem să modernizăm România, vrem să aducem aceşti bani în ţară sau nu?”, a declarat Răzvan Cadar.

Liberalul a arătat că proiectul a fost discutat cu reprezentanţii sindicatelor şi a recunoscut că este dificil ca o asemenea reformă să mulţumească toate categoriile de angajaţi din sectorul public. În opinia sa, principalul obiectiv trebuie să fie eliminarea diferenţelor salariale nejustificate dintre instituţii şi administraţii locale.

Cadar a explicat că există numeroase inechităţi în actualul sistem de salarizare şi că noua lege ar trebui să stabilească principii unitare de remunerare pentru funcţii similare, indiferent de instituţia sau judeţul în care acestea se regăsesc.

„Trebuie să fim corecţi, pentru că sunt multe inechităţi în ceea ce înseamnă grilele în domeniul public pe salarizare şi cred că aici e momentul în care trebuie să fim cumva corecţi cu noi înşine şi să ne uităm ca o funcţie de principal dintr-un birou de la Bucureşti să fie cam la acelaşi nivel salarial cu toate ministerele şi toate instituţiile centrale. Sau, dacă vorbim de o primărie de comună din judeţul Timiş şi o funcţie cu o gradaţie la fel să fie şi în judeţul Botoşani”, a afirmat deputatul PNL.

Declaraţiile au fost făcute în contextul dezbaterilor privind noua lege a salarizării, unul dintre jaloanele asumate de România prin PNRR şi considerat esenţial pentru continuarea accesării fondurilor europene destinate investiţiilor şi reformelor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI