VIDEO. Principalele idei ale interviului acordat de Putin jurnalistului Tucker Carlson

VIDEO. Principalele idei ale interviului acordat de Putin jurnalistului Tucker Carlson

Preşedintele rus Vladimir Putin a reafirmat în interviul acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson, publicat de acesta joi seară, cunoscutele mesaje ale sale transmise deja Occidentului, inclusiv acela că Washingtonul controlează Kievul şi prin urmare cheia negocierii unui acord de pace cu Ucraina este deţinută de SUA, notează agenţia EFE, într-o sinteză a interviului preluată şi de Agerpres.
 
Mulţi se aşteptau ca liderul de la Kremlin să comenteze asupra politicii interne şi alegerilor prezidenţiale din SUA, dar el a evitat astfel de comentarii, la fel şi propunerile concrete despre o încheiere a conflictului din Ucraina, manifestându-şi doar o disponibilitate generală de a negocia.
 
Din interviul care a durat două ore, primul pe care preşedintele rus l-a acordat unui jurnalist occidental de când a ordonat lansarea invaziei asupra Ucrainei, pot fi reţinute următoarele idei principale pe care el le-a susţinut:
 
  • Statele Unite controlează guvernul de la Kiev, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ascultă numai de instrucţiunile Washingtonului, care-i indică să nu negocieze, aşadar orice negociere depinde de SUA.
  • Ucraina este cea care a început războiul, în 2014 când a fost înlăturat de la putere preşedintele (pro-rus n. red.) Viktor Ianukovici, iar prin campania militară lansată pe 24 februarie 2024 Rusia ar încerca să încheie acest conflict.
  • Rusia nu şi-a atins încă obiectivele în Ucraina, unul dintre acestea fiind denazificarea (schimbarea conducerii Ucrainei n. red.).
  • Ruşii şi ucrainenii sunt un singur popor, aşadar conflictul are mai degrabă caracter de război civil.
  • Există mercenari străini care luptă de partea armatei ucrainene, cei mai numeroşi fiind americanii, urmaţi de polonezi.
  • Dacă vreo ţară trimite trupe regulate pentru a se alătura armatei ucrainene, umanitatea va ajunge în pragul unui conflict global foarte serios.
  • Aceia care urmăresc să aplice Rusiei o înfrângere strategică şi să o învingă pe câmpul de luptă încep să-şi dea seama că acest lucru este imposibil.
  • Pentru încheierea conflictului din Ucraina cel mai bine ar fi să se ajungă la un acord, plecând însă de la principiul că Rusia va lupta pentru interesele sale până la capăt.
  • În politica internă a SUA nu contează atât de mult cine se află la conducerea ţării, ci scopurile urmărite de elite, care sunt forţa dominantă în politica americană.
  • Lumea se va schimba, indiferent de deznodământul conflictului din Ucraina.
Kremlinul a transmis că a primit numeroase solicitări din partea unor jurnalişti occidentali pentru un interviu cu Putin, dar preşedintele rus a acceptat până în prezent să-i acorde un astfel de interviu numai lui Tucker Carlson întrucât abordarea acestuia este diferită de partizanatul multor mass-media occidentale. Jurnalişti occidentali au confirmat că au încercat, fără succes, să-i ia un interviu preşedintelui rus, printre aceştia numărându-se Steve Rosenberg, de la BBC, şi Christiane Amanpour, celebra corespondentă internaţională a postului CNN.
 
În cadrul UE nu se desfăşoară în prezent discuţii pentru sancţionarea jurnalistului Tucker Carlson în urma interviului luat de acesta la Moscova preşedintelui Putin, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Peter Stano, în urma unor zvonuri în acest sens despre care a vorbit inclusiv miliardarul Elon Musk. Acelaşi purtător de cuvânt a amintit că orice adăugare a unei persoane pe lista de sancţiuni ale UE împotriva Rusiei trebuie adoptată în unanimitate de cele 27 de state membre.
 
"Nu am văzut nimic nou în interviul lui Putin. A repetat toate minciunile, distorsiunile şi manipulările şi a arătat un mare grad de ostilitate faţă de Occident", a reacţionat vineri Nabila Massrali, de asemenea purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, care consideră că Tucker Carlson i-a oferit preşedintelui rus o platformă de "propagandă".
 
"Aceste minciuni sunt cauza directă a imensei suferinţe, crimelor de război şi atrocităţilor comise contra ucrainenilor", adaugă aceeaşi reprezentată a Comisiei Europene. "Dacă Putin doreşte cu adevărat să lupte în interesul păcii, ar trebui să înceapă să-şi retragă imediat şi necondiţionat armata şi echipamentul militar de pe tot teritoriul Ucrainei", mai spune ea. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt