Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că o înţelege în ceea ce priveşte decizia de candida din nou, având în vedere scorul obţinut, iar despre Nicuşor Dan spune că „se grăbeşte”, pentru că e tânăr pentru a fi preşedinte al ţării.
”Eu o înţeleg pe Elena Lasconi. A fost o dată pe buletinele de vot, a obţinut mai multe voturi decât USR-ul. Cum să renunţe, care ar fi logica, explicaţia? (...) Ce puţin eu nu văd o altă logică să spună că până la urmă nu mai candidez, gata, am fost odată pe buletinele de vot, am intrat în turul doi, acum lasă aşa, nu mă mai interesează”, a declarat Hunor, la Prima TV, despre lidera USR.
Despre Nicuşor Dan, Hunor spune că „este un om extrem de ferm şi de foarte multe ori inflexibil, în sensul bun al cuvântului inflexibil”.
„Se grăbeşte totuşi. E foarte tânăr pentru funcţia de preşedinte. Se cam grăbeşte cum s-a grăbit şi Ponta în 2014, dar nu cred că va renunţa. Cel puţin astăzi nu cred. Ce se va întâmpla peste 2, 3, 4, 5 săptămâni, vom vedea”, adaugă liderul maghiar.