VIDEO. Fost ministru al Sănătăţii, virulent la adresa incompetenţei din sistem: „2,2% la spitalul regional din Craiova e un progres fantastic. O bătaie de joc!” / Acuză „declaraţii politicianiste de cea mai proastă calitate”

Fostul ministru al Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a criticat dur starea proiectelor de spitale regionale, după ce o analiză publicată de Cotidianul a arătat că, deşi aceste investiţii sunt discutate încă din perioada guvernului Tăriceanu, în prezent cel mai avansat şantier - cel de la Craiova - avea, în noiembrie 2025, un grad de execuţie de doar 2,2%, cu termen de finalizare estimat abia pentru 2028–2029. Invitat la Prima News, Achimaş-Cadariu a catalogat situaţia drept „o bătaie de joc”, ironizând progresul infim: „2,2% e un progres fantastic. Destinul nostru tragic”.

El a acuzat totodată lipsa de competenţă şi discursul politic superficial din Sănătate, criticând „declaraţiile politicianiste de cea mai proastă calitate” şi afirmând că „atunci când un ministru spune că va operaţionaliza un spital regional chiar în anul finalizării construcţiei, înseamnă că habar nu are despre ce vorbeşte”.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt