Schimburile de lovituri dintre Statele Unite şi Iran au şi o importantă componentă de imagine, consideră jurnalistul Mihai Isac. Acesta apreciază că o parte dintre atacuri sunt calibrate astfel încât să transmită un mesaj politic şi militar, fără a provoca o escaladare majoră a conflictului.
În cadrul emisiunii „Proiect de ţară: România”, moderată de Andrei Gheorghe la Prima News, Mihai Isac a declarat că unele operaţiuni sunt anunţate în prealabil pentru a limita numărul victimelor şi pentru a transmite un semnal atât adversarilor, cât şi aliaţilor Statelor Unite.
„Cu siguranţă sunt lovituri pentru media”, a spus jurnalistul, referindu-se la unele dintre atacurile lansate în actualul conflict.
Potrivit acestuia, faptul că în ultima perioadă nu au mai avut loc atacuri care să paralizeze conducerea iraniană sau instituţiile statului indică, în opinia sa, că o parte dintre aceste lovituri urmăresc în principal menţinerea presiunii asupra Teheranului şi transmiterea unui mesaj strategic în regiune.







