Primul an de mandat al preşedintelui Nicuşor Dan a fost marcat atât de decizii apreciate, cât şi de mai multe momente considerate ratate din punct de vedere politic şi instituţional, susţine jurnalistul Marco Badea.
Acesta a analizat activitatea şefului statului în cadrul emisiunii Proiect de ţară: România, difuzată la Prima News şi moderată de Andrei Gheorghe. Potrivit jurnalistului, una dintre cele mai mari greşeli ale preşedintelui a fost faptul că nu a profitat de momentul favorabil pentru a numi şefi la principalele servicii de informaţii.
„Cred că cea mai mare greşeală a preşedintelui a fost momentul în care a pierdut acea fereastră de oportunitate în care putea să numească şefi la marile servicii”, a declarat Marco Badea.
Acesta a afirmat că lipsa unor astfel de numiri ar fi contribuit ulterior la dificultăţile politice şi administrative întâmpinate de şeful statului şi la problemele din relaţia cu Guvernul.
Jurnalistul a vorbit şi despre alte „restanţe” ale mandatului, precum numirile în marile parchete, lipsa unui val de desemnări de ambasadori sau întârzierea raportului promis privind anularea alegerilor.
„Este o restanţă foarte mare”, a spus Marco Badea referitor la raportul privind anularea alegerilor.
Acesta a amintit şi despre referendumul privind justiţia şi domeniul magistraţilor, despre care preşedintele ar fi oferit puţine clarificări până în prezent. Pe de altă parte, jurnalistul consideră că politica externă a reprezentat unul dintre punctele pozitive ale mandatului lui Nicuşor Dan.
Potrivit lui Marco Badea, vizitele externe şi participarea la reuniuni internaţionale au contribuit la refacerea imaginii României pe plan extern după perioada tensionată provocată de anularea alegerilor şi controversele din finalul mandatului lui Klaus Iohannis.
„Nicuşor Dan a avut şi bune, şi rele în acest mandat”, a concluzionat jurnalistul.







