VIDEO. Luca Niculescu, noua propunere a lui Nicuşor Dan pentru funcţia de premier

VIDEO. Luca Niculescu, noua propunere a lui Nicuşor Dan pentru funcţia de premier

Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, este a patra persoană nominalizată de preşedintele Nicuşor Dan pentru funcţia de premier.

După consultările cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare, preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier.

„Am ales persoana care are cele mai mari şanse să întrunească o majoritate”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan.

Fost ambasador al României în Franţa, Luca Niculescu ocupă în prezent funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Născut la 25 aprilie 1971, la Bucureşti, acesta are un parcurs profesional diferit de cel al politicienilor tradiţionali.

A absolvit Facultatea de Jurnalism din Bucureşti şi a urmat un master în jurnalism european la Strasbourg. Aproximativ două decenii a lucrat în presă, fiind jurnalist şi redactor-şef al Radio France Internationale România.

De asemenea, a colaborat cu publicaţii şi posturi de televiziune din Franţa şi a realizat emisiuni dedicate politicii externe. În 2016, a intrat în diplomaţie, după ce a fost numit ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Franţa, Monaco şi Andorra.

A deţinut această funcţie până în 2022 şi a reprezentat România inclusiv în relaţia cu organizaţii internaţionale cu sediul la Paris, precum OCDE şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

Din septembrie 2022, este secretar de stat în MAE şi coordonator naţional al procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

În mai 2026, el anunţa că România închisese 24 dintre cele 25 de comitete din procesul de aderare. Pentru activitatea sa diplomatică, Niculescu a primit mai multe distincţii.

Printre acestea se numără Legiunea de Onoare în grad de Comandor, acordată de Franţa în 2023, şi Crucea Regală a Casei Regale a României, primită în 2022.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI