VIDEO - Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România

VIDEO - Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România
foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”.

Iohannis, primul şef de stat european onorat cu această distincţie, a declarat, în cadrul ceremoniei de acordare a premiului, că îl acceptă ca o recunoaştere a conducerii României, în ultimii 20 de ani, ca membru demn al NATO şi partener şi prieten al SUA şi că îl dedică tuturor românilor, precum şi parteneriatului şi prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii.

”În Europa Centrală şi de Est, România reprezintă un exemplu în multe domenii - de la apărarea Flancului Estic al NATO, la consolidarea democraţiei, a drepturilor omului şi a statului de drept. Eforturile româneşti au rezultate care depăşesc cu mult graniţele noastre naţionale; de fapt, acestea au contribuit la consolidarea Europei şi a alianţei transatlantice şi merită să fie recunoscute”, a mai afirmat preşedintele. El a vorbit despre ajutorul acordat de România Ucrainei, subliniind că ţara noastră s-a aflat cu adevărat în prima linie prin eforturile sale de a ajuta Ucraina.

”Sunt onorat să primesc acest premiu. Îl accept ca o recunoaştere a conducerii României, în ultimii 20 de ani, ca membru demn al NATO şi partener şi prieten al SUA. Începând din 2001, cu câţiva ani înainte de a adera la NATO, şi apoi de-a lungul celor două decenii în postura de membru, România şi poporul român au luat decizii îndrăzneţe, curajoase şi hotărâte pentru a consolida ţesutul democratic al societăţii noastre, pentru a fi la înălţimea angajamentelor noastre privind securitatea transatlantică şi pentru a transforma ţara noastră într-o ancoră a stabilităţii strategice, a prosperităţii şi a progresului într-o regiune încă tulburată a Europei”, a declarat Iohannis la acordarea premiului Distinguished International Leadership pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.

El a subliniat că în Europa Centrală şi de Est, România reprezintă un exemplu în multe domenii - de la apărarea Flancului Estic al NATO, la consolidarea democraţiei, a drepturilor omului şi a statului de drept.

 

”Eforturile româneşti au rezultate care depăşesc cu mult graniţele noastre naţionale; de fapt, acestea au contribuit la consolidarea Europei şi a alianţei transatlantice şi merită să fie recunoscute. Aşadar, aş dori să-i mulţumesc lui Fred Kempe şi conducerii Consiliului Atlantic pentru că au ales să recunoască şi să onoreze eforturile României. De asemenea, îi sunt recunoscător fostului consilier pentru securitate naţională, Stephen Hadley, pentru introducerea din această seară şi pentru contribuţia sa unică la ajustarea şi implementarea viziunii Preşedintelui George W. Bush privind o Europă unită şi liberă, în care românii şi celelalte naţiuni din Europa Centrală şi de Est pot îmbrăţişa demnitatea, democraţia şi prosperitatea. În această seară ar trebui să onorăm şi acest aspect”, a punctat preşedintele.

Klaus Iohannis a amintit că în 2011, vicepreşedintele Joe Biden a fost pe aceeaşi scenă, pentru a primi acelaşi premiu şi a susţinut o declaraţie foarte puternică privind angajamentul Americii în Europa Centrală, Biden declarând atunci: „A sosit timpul pentru Europa Centrală. Aţi arătat că sunteţi pregătiţi pentru provocările noastre comune, dornici să le faceţi faţă şi capabili să le rezolvaţi. De aceea, în America, nu ne mai gândim la ceea ce putem face pentru Europa Centrală, ci mai degrabă la ceea ce putem face împreună cu Europa Centrală”.

”Într-adevăr, ţările noastre şi-au crescut capacitatea de a-şi îndeplini responsabilităţile de parteneri şi aliaţi din Est ai Americii”, a remarcat Iohannis.

El a subliniat că astfel a apărut Formatul Bucureşti 9 (B9) – o iniţiativă condusă în 2015 de România şi Polonia, care include toate statele din Flancul Estic şi oferă o platformă robustă pentru coordonarea resurselor noastre de securitate în cadrul NATO.

”Astfel majoritatea ţărilor noastre de pe Flancul Estic au început să facă progrese în creşterea bugetelor pentru Apărare şi în modernizarea infrastructurii şi a echipamentelor militare. Şi tot astfel, ţările noastre au avut capacitatea să acţioneze unitar, cu hotărâre şi să reprezinte o forţă puternică de descurajare împotriva expansionismului rusesc, în acelaşi timp rămânând fideli valorilor noastre democratice transatlantice fundamentale. Nu există altă dovadă mai puternică în acest sens decât modul în care statele noastre de pe Flancul Estic au răspuns la agresiunea nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei şi la nevoile vitale ale Ucrainei de a se apăra şi de a respinge acest oribil atac rusesc”, a afirmat preşedintele Iohannis, adăugând: ”În calitate de preşedinte al României, vă pot spune că România s-a aflat cu adevărat în prima linie prin eforturile sale de a ajuta Ucraina”.

El a spus că peste 7,5 milioane de ucraineni au trecut graniţa în România căutând refugiu, siguranţă şi liberă trecere şi aproape 40.000 de copii învaţă acum în sălile de clasă româneşti, iar milioane de tone de asistenţă umanitară au trecut în Ucraina prin şi din România.

România a ajutat, de asemenea, Ucraina să menţină o linie economică vitală, valorificând conexiunile noastre maritime unice şi facilitând tranzitul a aproximativ 40 de milioane de tone de cereale – aproximativ 70% din exporturile de cereale ucrainene, prin porturile româneşti de pe Dunăre şi Marea Neagră, conform preşedintelui.

”Toate aceste eforturi continuă, atât timp cât este nevoie, pentru că suntem conştienţi de rolul cheie pe care România îl are în a ajuta Ucraina să obţină victoria şi pacea, să reuşească economic şi să se integreze în Uniunea Europeană. Aşadar, mesajul meu pentru voi în această seară este: România a abordat cu seriozitate apelul – „ce poate face America împreună cu Europa Centrală”. Lucrăm împreună pentru a ne consolida securitatea colectivă, pentru a promova libertatea şi progresul economic şi pentru a ne asigura că democraţia continuă să ofere rezultate. Este responsabilitatea noastră comună şi puteţi conta pe capacitatea noastră de a o îndeplini. Pentru că Statele Unite nu au un aliat mai bun decât România. Dedic acest premiu tuturor românilor, precum şi parteneriatului şi prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii”, a conchis Klaus Iohannis.

FOTO: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie, în cei 24 de ani de la înfiinţarea premiului.

Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizaţie americană de tip ”think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaţionale.

Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalităţi care întruchipează esenţa relaţiei transatlantice şi care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate şi apărare, artă, activităţi umanitare etc.).

Printre personalităţile cărora li s-a acordat, de-a lungul timpului, The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără preşedinţii Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) şi George H.W. Bush (2009), vicepreşedintele SUA Joseph R. Biden, Jr. (2011) – actualul preşedinte al SUA, preşedinţii Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) şi Jose Manuel Barroso (2014), prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), cancelarul german Helmut Kohl (2009), prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum şi alţi şefi de stat şi de guvern sau lideri de organizaţii internaţionale.

Klaus Iohannis şi-a început marţi vizita la Washington, D.C, fiind primit de preşedintele american Joe Biden la Casa Albă.

Joi, la ora 11.30, ora locală (18.30, ora României), Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson.

Afla mai multe despreiohannissuapremiu
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt