Guvernul condus de Ilie Bolojan a prezentat astăzi pachetul de măsuri fiscal-bugetare, care include creşterea TVA, cota generală ajunge la 21% iar singura cotă redusă va fi 11%, creşterea impozitului pe dividende de la 10% la 16%, creşterea accizelor, a taxării băncilor, precum şi o reformă amplă la asigurările de sănătate, unde un număr mare de persoane care până în prezent erau asigurate din oficiu, fără să plătească, vor rămâne fără asigurare, acesta fiind cazul coasifguraţilor - soţ/soţie, părinte fără venituri aflat în întreţinere.
La persoanele care primesc indemnizaţie de creştere copil, indemnizaţie de şomaj, venit minim de incluziune, alte indemnizaţii, cum sunt cele de revoluţionar, Guvernul a făcut o concesie şi a acceptaat ca aceştia să rămână asiguraţi în schimbul reţinerii contribuţiei de 10% din venitul plătit de către stat, chiar dacă acesta este mai mic decât suma de plată pentru asigurare opţională.
Guvernul şi-a angajat acum răspunderea pe acest pachet de măsuri în Parlament. Premierul Ilie Bolojan a susţinut, totodată, că măsurile nepopulare cuprinse în pachetul pentru reducerea deficitului bugetar vor fi luate pentru o perioadă limitată.
Documentul final, cu toate modificările, trimis de către Guvern azi în Parlament, pentru angajarea răspunderii, este disponibil aici - 25l200fgmc.pdf
Potrivit Executivului, principalele amendamente aprobate au în vedere introducerea, de la 1 august 2025, a obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensii, pentru partea care depăşeşte suma de 3.000 lei lunar, se va aplica temporar, până la 1 ianuarie 2028. De asemenea, contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată se stabileşte prin deducerea din venitul brut a plafonului lunar de 3.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.
”Pentru categoriile de persoane pentru care s-a eliminat excepţia de la plata CASS, această contribuţie se va reţine la sursă de către serviciile deconcentrate ale Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, fără a fi nevoie de depunerea declaraţiilor de venit”, spune Guvernul. ”În cazul coasiguraţilor (soţ, soţie, părinţi fără venituri proprii), pentru dobândirea calităţii de asigurat, se propune ca plata CASS prin depunerea unei declaraţii de venit prin care se exercită opţiunea, cu plata contribuţiei în două tranşe după cum urmează: 25% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată, la data depunerii declaraţiei prin care se exercită opţiunea; 75% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opţiunea”, precizează Executivul. Guvernul mai anunţă reducerea finanţării partidelor politice în anul 2026 cu 40% comparativ cu anul 2024.
”În ceea ce priveşte domeniul educaţiei, au fost adoptate următoarele amendamente: mamele minore reintegrate într-o unitate de învăţământ vor beneficia în continuare de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, cu condiţia frecventării orelor de curs. Personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control va putea fi degrevat de norma didactică de predare, după cum urmează: Personalul didactic de conducere al unităţilor de educaţie extraşcolară, casele corpului didactic, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi centrele de excelenţă, cu până la 30% din norma didactică de predare-învăţare-evaluare, în conformitate cu prevederile normelor metodologice aprobate prin hotărâre a guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.
Personalul didactic de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar, personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, cu până la 50% din norma didactică de predare-învăţare-evaluare, în conformitate cu aceleaşi norme metodologice. Parţial, pentru persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar, ca urmare a participării acestora la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ. Numărul persoanelor desemnate de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar, degrevate de norma didactică, precum şi atribuţiile acestora se stabilesc prin hotărâre de guvern”
”În contextul obligaţiei Guvernului de a asigura dreptul constituţional privind păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase şi principiile de egalitate şi de nediscriminare, numărul de copii pentru formaţiunile de studiu (grupe sau clase) în ceea ce priveşte învăţământul cu predare în limbile minorităţilor naţionale, precum şi învăţământul cu predare în limba română organizat în unităţi administrativ-teritoriale în care o minoritate naţională constituie majoritatea populaţiei se organizează astfel: unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, cu un număr minim de antepreşcolari/preşcolari/elevi echivalent cu 60% din numărul standard; formaţiunile de studiu, grupe sau clase cuprind un număr de antepreşcolari/ preşcolari/elevi echivalent cu 80% din numărul standard”, se mai arată în comunicat.
Executivul anunţă şi majorarea cotelor de impunere asupra veniturilor obţinute din jocuri de noroc cu procente cuprinse între 30% şi 40%:
a) Impozitarea pentru operatori va creşte de la 21% - la 30%;
b) Impozitarea pentru jucători va creşte de la 3% la 4% (taxa de retragere a banilor);
c) Creşte cu 30% taxa pe aparat;
d) Se introduce obligativitatea producătorilor de a instala GPS-uri în toate aparatele.
”Impactul bugetar estimat ca urmare a aplicării modificărilor operate în domeniul jocurilor de noroc este de aproximativ 500 de milioane lei în anul 2025 şi de peste 1 miliard de lei în anul 2026”, precizează Guvernul.
”Măsurile incluse în proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare are ca scop stabilizarea finanţelor publice în 2025–2026, creşterea credibilităţii macroeconomice şi reformarea structurii fiscale”, mai arată comunicatul.
Ilie Bolojan: Această perioadă dificilă va fi una limitată
"Ştiu că aceste măsuri nu sunt populare. Le mulţumesc românilor pentru răbdare şi înţelegere. Vreau să le transmit că această perioadă dificilă va dura o perioadă limitată. După ea, există speranţă. Dacă facem ce trebuie în următoarele luni, vom fi într-o altă situaţie la sfârşitul anului viitor. Stimaţi colegi, până la a ne atinge dezideratul de prosperitate, raţiunea şi pragmatismul ne îndeamnă să vedem urgenţele noastre. Aproape 40% din deficit este generat de cheltuieli permanente, în special salariale, în condiţiile în care avem deja cheltuieli cu salariile în sectorul public raportat la cei care contribuie la ele peste media Uniunii Europene. Suntem, pe de altă parte, printre ţările cu cele mai micii venituri fiscale din UE, 30% din PIB. Avem cote de TVA şi taxe pe dividende printre cele mai reduse", a afirmat Bolojan.