VIDEO. Două tramvaie s-au ciocnit violent în Strasbourg: 68 de persoane rănite

VIDEO. Două tramvaie s-au ciocnit violent în Strasbourg: 68 de persoane rănite

Accident grav la gara din Strasbourg cu zeci de răniţi. Două tramvaie, în care se aflau 100 de pasageri, s-au ciocnit frontal. Mai mulţi pasageri care au scăpat nevătămaţi au relatat pentru presa franceză că, în momentul impactului, oamenii şi-au pierdut echilibrul şi au căzut unii peste alţii. Cauza accidentului rămâne, deocamdată, necunoscută.

Acestea sunt imaginile haosului imediat după ce cele două tramvaie s-au ciocnit frontal, în gara din Strasbourg. Era puţin înainte de ora 4 după-amiaza, când unii pasageri zăceau la pământ, iar alţii alergau disperaţi în timp ce căutau ajutoare. Imaginile publicate pe reţelele sociale arată şi un fum dens în jur. Impactul a fost atât de puternic încât 68 de oameni au fost răniţi. Iar cinci sunt în stare gravă, cu fracturi.

Mai mulţi pasageri care au scăpat teferi au povestit că, în momentul impactului, oamenii şi-au pierdut echilibrul şi au căzut unii peste alţii.

Potrivit poliţiei, un tramvai ar fi fost dirijat greşit şi a ajuns pe aceeaşi linie cu o altă garnitură care staţiona. Anchetatorii iau în calcul şi alte ipoteze: o eroare tehnică sau chiar o defecţiune a sistemului de semnalizare.  Accidentul a mobilizat peste 130 de pompieri.

 

Afla mai multe despreaccidenttramvaiestrasbourg
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt