VIDEO. Documentarul care zguduie Ungaria. Ginerele lui Viktor Orban şi imperiul său de milioane de dolari

VIDEO. Documentarul care zguduie Ungaria. Ginerele lui Viktor Orban şi imperiul său de milioane de dolari

Premierului ultranaţionalist ungar Viktor Orban îi place să se prezinte ca un lider al poporului şi un apărător al naţiunii împotriva elitelor globale, însă documentarul 'Dinastia' demontează această imagine şi expune modul în care cel mai apropiat cerc al său a strâns o avere enormă într-un mod opac, transmite miercuri EFE, preluat de Agerpres.

Impactul documentarului a fost enorm: cu peste 3,4 milioane de vizualizări într-o lună pe platforma video YouTube, 'Dinastia' a devenit cel mai vizionat documentar politic din Ungaria, o ţară de aproape 10 milioane de locuitori.

Documentarul arată cum s-a îmbogăţit Istvan Tiborcz, în vârstă de 38 de ani, căsătorit cu fiica cea mare a lui Orban, Rahel, în vârstă de 35 de ani. Materialul despre ginere se bazează pe informaţii publice şi înregistrări cu camera ascunsă.

'Am vrut să prezentăm cât de impresionantă este această poveste. Că, în centrul Europei, ginerele premierului a devenit în scurt timp unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară', explică pentru EFE Kamilla Marton, jurnalistă la portalul Direkt36 care a realizat filmul.

În ultimii trei ani, Ungaria este considerată cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană (UE), conform Transparency International.

Cariera 'întâiului ginere al ţării'

Numele lui Tiborcz a devenit cunoscut în Ungaria când Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a raportat nereguli grave în proiectul său de instalare a iluminatului în oraşul Hodmezovasarhely în 2014.

Succesul carierei sale în afaceri se datorează licitaţiilor publice de când Orban a revenit la putere în 2010, multe dintre ele redactate de aşa manieră încât să fie câştigate de Tiborcz sau despre care Tiborcz ştia detalii dinainte, spune Marton.

Ginerele lui Orban şi-a construit un imperiu în sectoare precum cel imobiliar, hoteluri, restaurante şi cosmetice, acumulând o avere impresionantă cu soţia sa, Rahel.

Documentarul dezvăluie reţeaua de legături dintre oligarhii apropiaţi premierului ungar, precum şi stilul de viaţă luxos pe care l-au creat.

Unul dintre cele mai grăitoare capitole a fost înregistrat cu camera ascunsă în clubul exclusivist al lui Tiborcz, Botaniq, unde doar persoanele selectate în urma unui interviu pot deveni membre.

Redactorii de la Direkt36 au contactat un tânăr jurnalist, Bence Szechenyi, un descendent al uneia dintre familiile aristocratice din Ungaria, care s-a prezentat în club cu intenţia declarată de a deveni membru.

'Eram sigură că nu vor respinge o persoană ca el. Strămoşii săi au fondat primul club civic din Ungaria (Cazinoul Naţional, 1827) şi numele său de familie este unul străvechi, aristocratic. Exact ceea ce vor să devină Tiborcz şi oamenii lui', spune Marton.

'Dinastia' rezumă în mai puţin de o oră, într-un mod simplu, evenimentele din ultimele decenii, explică jurnalista, care adaugă că, deşi s-au concentrat pe un singur personaj, oligarhii apropiaţi de Orban, 'care sunt mulţi', au făcut averi într-un mod similar.

'Mulţi dintre aceşti oligarhi, precum Tiborcz, în condiţii normale de piaţă nu ar fi putut ajunge acolo unde sunt acum', subliniază jurnalista.

Cel mai bogat om din Ungaria, Lorinc Meszaros, este un prieten din copilărie al lui Orban care, în timp record, a ajuns dintr-un un modest instalator de gaze la a strânge o avere enormă.

Documentarul arată că sistemul lui Orban, bazat pe corupţie, a făcut imposibil ca Ungaria să devină o ţară modernă şi dezvoltată.

Reacţii guvernamentale

'Nu mă ocup de chestiuni de afaceri', a repetat Orban când a fost întrebat despre averea familiei şi a prietenilor săi.

Deşi Orban dă mereu asigurări că nu este implicat în afaceri, jurnaliştii au vrut să demonstreze contrariul, deoarece 'mulţi dintre investitori îi sunt apropiaţi, îl cunosc şi îmbogăţirea familiei sale arată clar cum stă situaţia', explică Marton.

Pentru Direkt36, cel mai absurd lucru a fost să audă că, potrivit guvernului de la Budapesta, documentarul a fost finanţat de Ucraina pentru discreditarea premierului şi a familiei sale şi că este un atac la adresa suveranităţii naţionale ungare.

Guvernul lui Orban, apropiat de Moscova, are relaţii tensionate cu Ucraina, ţară invadată de Rusia în 2022, aminteşte EFE.

'Filmul Direkt36, care îl atacă pe Viktor Orban, este primul element al unei campanii de calomnie din partea statului ucrainean', a declarat Tamas Menczer, director de comunicare la Fidesz, partidul de guvernământ.

Guvernul Orban îşi exprimă convingerea că atât Bruxellesul, cât şi forţele liberale vor să intervină în politicile interne ale ţării. Astfel că, în 2023, executivul ungar a creat Biroul pentru Apărarea Suveranităţii Naţionale, entitate care investighează presupusele imixtiuni.

Biroul a atacat organizaţia neguvernamentală Transparency International sau portaluri precum Direkt36, argumentând că primesc bani din străinătate şi apără interese străine.

Acuzaţia că documentarul a fost finanţat din străinătate, şi mai ales din Ucraina, 'este o minciună incredibilă', răspunde Marton, subliniind că în Ungaria nu mai contează care este adevărul, ci doar ce stabileşte guvernul ca fiind adevărat. 

Afla mai multe despreorbandocumentar
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt