Premierul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la împlinirea a 100 de zile de când acest guvern a depus jurământul, că a luat această responsabilitate pe fondul unei crize bugetare. ”Agenţiile de rating au confirmat că am făcut ceea ce este necesar şi a fost un prim pas pentru a recâstiga încrederea în România şi a recâştiga încrederea cetăţenilor noştri spunându-le adevărul”, a declarat el.
”Se împlinesc 100 de zile de când acest guvern a depus jurământul. Am preluat această responsabilitate pe fondul unei crize bugetare, iar până acum am luat măsurile care s-au impus, care erau absolut neceare”, a declarat Ilie Bolojan, potrivit News.ro.
El a precizat că prin măsurile luate a fost evitată intrarea în incapacitate de plată.
”Agenţiile de rating au confirmat că am făcut ceea ce este necesar şi a fost un prim pas pentru a recâstiga încrederea în România şi a recâştiga încrederea cetăţenilor noştri spunându-le adevărul”, a adăugat Bolojan.
De asemenea, premierul a mai spus că ”Interdicţia cumulului pensiei cu salariul este un element important pe care cred că trebuie să-l punem în practică şi suntem pe cale să găsim formula Constituţională pentru a pune acest proiect în aplicare”.
Bolojan a precizat că măsura este prevăzută pentru pachetul al treilea de măsuri pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea, pachet care ar trebui adoptat luna aceasta.
Premierul a mai afirmat că taxele au fost mărite ”degeaba” dacă acei bani nu sunt colectaţi şi nu intră efectiv în bugetul statului.
”Pentru asta e nevoie să avem o disciplină financiară, în continuare, să finalizăm digitalizarea ANAF-ului şi Vămii, să combatem ferm evaziunea fiscală”, a explicat el.