George Rîpa a declarat, în cadrul emisiunii „Proiect de Ţară: România”, moderată de Andrei Gheorghe, la Prima News, că Alianţa pentru Unirea Românilor ar putea avea un rol decisiv în actualul context politic, mai ales în perspectiva unei eventuale moţiuni de cenzură.
Potrivit acestuia, AUR se află pentru prima dată, de la intrarea în Parlament în 2020, într-o poziţie care îi permite să influenţeze direct rezultatul unui astfel de demers parlamentar. Consultantul a explicat că voturile formaţiunii pot înclina balanţa într-un moment în care nicio tabără nu deţine o majoritate clară.
În acelaşi timp, George Rîpa a atras atenţia că există şi un grad ridicat de incertitudine în interiorul partidului, subliniind că nu este pe deplin clar cine ia deciziile finale. Această lipsă de predictibilitate ar putea complica scenariile politice şi ar face dificil de anticipat modul în care AUR va acţiona într-un moment-cheie pentru evoluţia crizei politice.






