Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, după vizita la uzina Dacia de la Mioveni, că maşina sa, ca şi prim-ministru, din acest moment va fi Dacia Duster, pentru că, aşa cum în Franţa, maşina guvernului şi a autorităţilor este Renault, în România, maşina autorităţilor şi a premierului trebuie să fie Duster. Premierul a spus că a făcut un drive-test cu noua maşină Duster şi este ”bestială”.
”Am fost impresionat de ceea ce am văzut, de nivelul de tehnologie, de nivelul de organizare. Nu poţi decât să feliciţi şi managementul şi faptul că concernul Renault continuă să investească pe această platformă industrială”, a spus premierul după vizita la uzina Dacia de la Mioveni.
Premierul a arătat că aproape 12.500 de oameni lucrează în schimburi pe această platformă industrială şi alte 1.500 de companii au de lucru prin comenzile date de la Dacia.
”Vorbim de 150.000 de oameni, de această dată şi de comenzi de 2,2 miliarde de euro. Este unul din motoarele economice ale României, 10% din exportul României este asigurat de Dacia. Astăzi, cu mândrie am aflat că am reuşit să îi batem şi pe italieni, la ei acasă, e adevărat, nu la fotbal ci la maşini vândute pe teritoriul Italiei”, a mai spus Ciolacu.
Premierul a povestit că a făcut un drive-test cu noul Duster, şi, aşa cum ar fi spus fiul său acum câţiva ani, ”este bestială”.
”O să profit de această ocazie ca să fac un anunţ. Din acest moment, Guvernul României şi prim-ministrul României va folosi un singur brand, respectiv Dacia. Brandul Guvernului României trebuie să fie principalul producător de autoturisme. Maşina mea, ca şi prim-ministru, din acest moment va fi Dacia Duster”, a anunţat premierul, arătând că aşa este corect în orice stat de drept şi orice economie.
”Cum în Franţa, maşina guvernului şi a autorităţilor este Renault, în România, maşina autorităţilor şi a prim-ministrului trebuie să fie Duster”, a completat Ciolacu.
Şeful Executivului a mai anunţat constituirea unei echipe de lucru, pentru a închide ”toate hăţişurile birocratice care în business de obicei costă bani”.
”Orice întârziere de livrare şi orice sincopă pe dânşii îi costă bani. Pentru a rămâne competitivi pe piaţa mondială de producători de autovehicule, statul trebuie să stea alături de investitori şi să omoare aceşti timpi”, a mai spus Ciolacu.