Aproape jumătate dintre locuinţele alimentate cu gaze naturale din România nu au realizate verificări şi revizii

Aproape jumătate dintre locuinţele alimentate cu gaze naturale din România nu au realizate verificări şi revizii

Aproape jumătate dintre locuinţele racordate la gaze naturale din România nu au efectuat verificările şi reviziile obligatorii ale instalaţiilor, avertizează preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.

Potrivit acestuia, situaţia îngrijorătoare are la bază modificarea legislativă din 2011, care a eliminat obligaţia ca verificările periodice să fie efectuate de operatorul local de distribuţie, permiţând consumatorilor să aleagă orice firmă autorizată ANRE. „În baza unui preţ corespunzător, se poate obţine avizul favorabil al verificării instalaţiei, uneori chiar dacă mai sunt abateri de la normativ”, afirmă Chisăliţă.

Preşedintele AEI subliniază că liberalizarea pieţei serviciilor adiacente a dus la o explozie de firme autorizate, însă nu şi la o creştere a calităţii lucrărilor, unele fiind executate de persoane fără experienţă. Estimările AEI indică faptul că circa 40% dintre instalaţiile de gaze nu au fost verificate. „Neglijenţa umană, improvizaţiile şi lipsa unei culturi a responsabilităţii transformă un simplu racord neetanş într-o bombă cu ceas”, avertizează Chisăliţă.

Acesta adaugă că infrastructura veche, hărţile depăşite ale conductelor şi lipsa educaţiei civice amplifică riscurile. „Prevenţia nu se limitează la tehnologie, ci presupune şi educaţie. Exploziile nu sunt doar accidente tehnice, ci şi explozia unei nepăsări colective”, spune Chisăliţă.

Soluţia propusă de AEI este revenirea la un sistem integrat, în care distribuţia şi verificările instalaţiilor să fie gestionate unitar, sub control strict şi cu tarife reglementate.

 

 

 

Afla mai multe despregazerevizii
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt