România continuă să înregistreze cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, care arată o creştere a preţurilor de 9,5% în luna aprilie. În acest context, perspectivele economice şi evoluţia inflaţiei rămân în centrul dezbaterilor publice.
Consultantul economic Adrian Negrescu a declarat, în cadrul emisiunii „Proiect de ţară: România”, difuzată la Prima News şi moderată de Andrei Gheorghe, că reducerea inflaţiei estimată pentru a doua parte a anului este influenţată în principal de efecte statistice şi de schimbarea bazei de raportare.
„Nu se mai iau în calcul creşterea preţului la energie de anul trecut şi majorările de taxe, iar din acest motiv inflaţia apare mai mică din punct de vedere statistic”, a explicat acesta.
Negrescu a susţinut însă că România nu se află într-un scenariu de recesiune economică, în ciuda nivelului ridicat al preţurilor şi a discursurilor alarmiste din spaţiul politic.
„Suntem în situaţia de zero şi ceva la sută creştere economică anul acesta. Nu vorbim despre scădere economică”, a afirmat consultantul economic.
Potrivit acestuia, inflaţia ar putea coborî spre finalul anului în zona de 5–6%, iar economia României ar putea reveni pe o traiectorie de creştere mai accentuată începând de anul viitor.







