Victor Negrescu (PSD) vede trei scenarii pentru ieşirea din criza politică. „Este nevoie de un pact naţional”

Victor Negrescu (PSD) vede trei scenarii pentru ieşirea din criza politică. „Este nevoie de un pact naţional”

Prim-vicepreşedintele PSD, Victor Negrescu, afirmă că actualul blocaj politic poate fi depăşit prin mai multe formule de guvernare, însă avertizează că orgoliile dintre partide trebuie lăsate deoparte. Social-democratul susţine că România are nevoie de un acord politic amplu pentru a asigura stabilitatea.

Victor Negrescu a declarat sâmbătă, la „În Faţa ta”, emisiune online Digi24, că există trei variante pentru ieşirea din actuala criză politică şi formarea unui nou Executiv. În opinia sa, soluţiile trebuie căutate în zona partidelor proeuropene, iar organizarea alegerilor anticipate ar trebui evitată din cauza riscurilor pe care le-ar aduce pentru stabilitatea ţării.

„Văd foarte multe orgolii care trebuie depăşite, pentru că nu prea există alternative. (...) Eu continui să cred într-o abordare constructivă, în ciuda tensiunii extrem de ridicate, care pare că nu scade deloc.

Ar trebui ca, în jurul unor proiecte majore - fie că vorbim despre fondurile europene, fie despre aderarea la OCDE - să reuşim să depăşim aceste dispute şi să conturăm o direcţie pentru ţară.

Sunt mai multe variante: fie reuşim să formăm din nou un guvern cu formaţiunile proeuropene, fie revenim la formula rotaţiei, fie adoptăm un guvern de tehnocraţi. Există şi posibilitatea alegerilor anticipate, deşi acestea nu sunt de dorit din perspectiva stabilităţii României”, a declarat liderul PSD.

Negrescu consideră că discuţiile privind formarea unui nou Guvern ar fi trebuit să înceapă imediat după căderea fostului Executiv şi spune că susţine reluarea negocierilor între formaţiunile proeuropene pentru desemnarea unui nou premier. Totodată, acesta apreciază că actualul climat politic poate fi depăşit doar printr-un acord între principalele forţe politice.

„După toate disputele şi atacurile din ultimele luni, este nevoie de un pact naţional care să depăşească partidele politice şi să permită formarea unei guvernări comune”, a subliniat Victor Negrescu.

Referindu-se la declaraţiile liderului PSD Sorin Grindeanu privind posibilitatea ca social-democraţii să nu voteze unele legi din PNRR, Negrescu a precizat că nu vede această poziţie drept o ameninţare, ci ca pe un apel la dialog şi consultare înainte de adoptarea actelor normative. În ceea ce priveşte o eventuală guvernare alături de AUR, prim-vicepreşedintele PSD a avut o poziţie fermă.

„Eu personal nu accept o astfel de guvernare cu AUR din foarte multe motive care nu privesc interesele PSD, care privesc interesele României. Pentru mine, AUR la guvernare înseamnă aşa: modelul Ungaria, blocarea fondurilor europene, investiţii mai puţine la noi în ţară, înseamnă decizii antidemocratice, decizii împotriva libertăţii de exprimare, înseamnă o metodă de guvernare şi o acţiune guvernamentală care vine împotriva convingerilor mele. (...) Eu personal sunt partizanul unei linii dure în ceea ce înseamnă izolarea AUR şi o s-o menţin în continuare”, a declarat Victor Negrescu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI