Vicepreşedintele american JD Vance a declarat că SUA ar putea impune Moscovei sancţiuni şi potenţiale acţiuni militare dacă preşedintele rus Vladimir Putin nu vrea un acord de pace cu Ucraina care garantează independenţa Kievului pe termen lung, relatează Wall Street Journal.
„Există instrumente economice de influenţă, există desigur instrumente militare de influenţă” pe care SUA le-ar putea folosi împotriva lui Putin, a declarat Vance într-un interviu acordat ziarului, potrivit Reuters.
Preşedintele american Donald Trump a discutat miercuri despre război cu preşedintele rus Vladimir Putin şi separat cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi le-a spus oficialilor americani să înceapă discuţiile pentru a pune capăt conflictului de aproape trei ani.
Convorbirile telefonice au avut loc la scurt timp după ce secretarul american al apărării, Pete Hegseth, le-a spus aliaţilor militari ai Ucrainei, la Bruxelles, că o revenire la frontierele Ucrainei de dinainte de 2014 – înainte ca Rusia să anexeze Crimeea – este nerealistă şi că SUA nu consideră că aderarea Kievului la NATO face parte dintr-o soluţie.
Ucraina va avea un loc la masă
Ucrainenii s-au îngrijorat joi că Trump se pregăteşte să le vândă ţara în urma convorbirii sale telefonice cu Putin.
Cu toate acestea, Trump a declarat joi că Ucraina va fi implicată în negocierile de pace cu Rusia. El a declarat reporterilor de la Casa Albă că Ucraina va avea un loc la masă în timpul oricăror negocieri de pace cu Rusia privind încheierea războiului.
Kievul a declarat că ar fi prematur să vorbească cu Moscova la o conferinţă de securitate vineri. „Cred că se va ajunge la un acord de pace care va şoca mulţi oameni”, a declarat Vance.
„Preşedintele nu va intra în asta cu ochelarii la ochi”, a spus Vance. „El va spune: „Totul este pe masă, haideţi să facem o înţelegere”.
„Nu sunt aşteptate discuţii cu ruşii la München”
Vicepreşedintele american urmează să-l întâlnească, astăzi, la Munchen pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, după ce Donald Trump a discutat la telefon separat cu preşedintele rus Vladimir Putin şi cu liderul de la Kiev despre începerea negocierilor de pace, scrie Libertatea.
Atât preşedintele american cât şi ministrul său al apărării au declarat însă că revenirea Ucrainei la graniţele dinaintea anexării Crimeei este nerealistă, iar aderarea ei la NATO nu este considerată ca parte a unei soluţii de pace.
Ucrainenii sunt îngrijoraţi că Trump face concesii importante Rusiei, chiar înainte să înceapă negocierile, iar preşedintele Zelenski a avertizat că Ucraina nu va accepta nicio înţelegere fără participarea ei la tratative.
Donald Trump a sugerat că reprezentanţi ruşi şi americani se vor întâlni la Munchen şi că Ucraina este de asemenea invitată.
Rusia, care nu participă la Conferinţa de Securitate din Germania nu a comentat imediat afirmaţia lui Trump, în timp ce un consilier al preşedintelui ucrainean a spus că „nu sunt aşteptate discuţii cu ruşii la München”.