România dispută marţi, 18 noiembrie, de la ora 21:45, ultimul meci din preliminariile pentru Cupa Mondială 2026, împotriva selecţionatei din San Marino. Partida se joacă pe stadionul din Ploieşti, unde biletele s-au epuizat în doar două zile, iar confruntarea va fi transmisă în direct la TV.
Meciul va fi condus de o brigadă din Finlanda: Mohammad Al-Emara la centru, asistat de Turkka Valjakka şi Mika Lamppu. În tur, în luna martie, România s-a impus categoric în deplasare, scor 5-1.
Chiar dacă duelul cu San Marino este ultimul din preliminarii, rezultatul nu mai poate schimba situaţia tricolorilor în clasament. Înfrângerea cu 1-3 în faţa Bosniei-Herţegovina a eliminat definitiv şansele României la locul secund, trimiţând echipa lui Mircea Lucescu la baraj prin ruta Ligii Naţiunilor — o variantă care vine cu dezavantaje semnificative.
România va fi repartizată în urna a patra la tragerea la sorţi de săptămâna viitoare, programată la Zurich, ceea ce îi garantează o semifinală de baraj în deplasare, împotriva unui adversar din prima urnă valorică. Printre posibilii oponenţi se numără Italia, Turcia, Polonia şi, în funcţie de rezultatele finale, Ucraina (dacă va învinge Islanda în ultimul meci).
Dacă România va reuşi să câştige semifinala, gazda finalei decisive pentru calificarea la CM 2026 va fi stabilită printr-o nouă tragere la sorţi.






