Considerati de multi analişti drept coloana a 5-a a invaziei, etnicii ruşi din Ucraina îl urăsc pe Putin şi acţiunile sale. O
rusoaică ce tăieşte de mai bine de două decenii în Ucraina condamnă invazia ruşilor. Nu vrea să fugă din ţara ca a
adoptat-o, spune ea. Dar ceea ce vede şi aude de câteva zile o înspăimântă. La fel ca şi ceilalţi, speră ca totul să se
încheie curând şi să-şi poată relua viaţa de dinainte de război.
Vlada s-a născut într-un oraş de lângă Moscova. La vârsta de 6 ani, a plecat de acolo, cu părinţii, în Ucraina. De câteva
zile însă trăieşte un coşmar din care ar vrea să se trezească cât mai repede.
Nu înţelege cum ţara care i-a dat naştere a atacat ţara care a adoptat-o. Nu ştie când se va încheia totul, însă de un lucru
este sigură. Nu vrea să plece!
Olisuk este ruda Vladei. De când a început războiul, au reuşit să vorbească cu prietenii lor din Rusia. Însă, ceea ce ştiu ei
despre războiul din Ucraina îi lasă fără cuvinte.
De câţiva ani, aceştia au o fermă de cai în localitatea Vizirka, în apropiere de Odesa. Acolo, sunt peste 30 de cai, iar pe
majoritatea a reuţit să-i salveze de la o moarte sigură. Ei sunt şi unul din motivele pentru are nu vrea să plece din ţară.
Cu sprijinul autorităţilor române, Vlada vrea să-i ajute pe proprietarii de cai să-şi transporte animalele din Ucraina.
Pentru acest lucru, caii trebuie să aibă cip şi paşaport, iar vămile prin care pot trece sunt Albiţa şi Halmeu.