În următoarele zile, vremea se menţine mai rece decât normalul datei din calendar. Se va încălzi în majoritatea regiunilor de săptămâna viitoare, potrivit prognozei emise de ANM.
Mâine, vremea se mai încălzeşte uşor în cea mai mare parte a ţării, însă continuă să fie rece pentru aceastã dată din calendar. Maximele zilei sunt cuprinse între 13 şi 22 de grade.
Totodată, temperaturile vor creşte joi, când se va încălzi în aproape toată ţara. Un val de aer cald va intra în ţara noastră, astfel maximele vor ajunge până la 25 de grade în Muntenia si Oltenia. Dar de vineri se răceşte iar şi ne aşteaptă un weekend rece pentru luna mai.
Vremea în săptămâna 19 - 26 mai
Valorile medii vor fi coborâte decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar mai ales în nordul şi centrul României.
Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în zonele nordice şi nord-vestice, dar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Vremea în săptămâna 26 mai - 2 iunie
Temperaturile medii ale aerului vor avea valori apropiate de cele normale acestui interval. Vor fi uşor mai ridicate în extremitatea de vest şi în sud-vestul ţării.
De asemenea, regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice, estice şi sud-estice, dar în rest se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă.
Vremea în săptămâna 2 - 9 iunie
Temperaturile medii se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice şi sudice, dar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare în nord-vestul ţării, dar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.