Reprezentanţii USR transmit că PSD s-a lăudat că scoate păcănelele din localităţile cu până la 15.000 de locuitori până la finalul acestei luni, „dar este o minciună”.
„ Sălile de jocuri de noroc vor putea distruge vieţi şi în continuare în localităţile mici, aproape încă un an de acum înainte. USR cere PSD să înceteze să mai protejeze industria păcănelelor şi să adopte proiectele USR care ar scăpa cu adevărat România de acest flage”, se precizează în comunicatul USR.
Conform informaţiilor USR, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) le-a transmis patronilor de săli de jocuri de noroc că nu trebuie să-şi strângă aparatele imediat şi că beneficiază de un răgaz, iar în cazul celor care au obţinut recent licenţe pentru jocuri de noroc, perioada de graţie este de un an.
„Mai sunt două zile până când legea PSD privind scoaterea sălilor de jocuri de noroc din localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori va intra în vigoare, dar cei care câştigă bani frumoşi de pe urma românilor care pierd la păcănele nu trebuie să-şi facă griji. ONJN le-a transmis organizatorilor că nu trebuie să-şi strângă aparatele imediat, ci beneficiază de un răgaz. În cazul celor care au obţinut recent autorizaţiile de exploatare a jocurilor de noroc, răgazul este de aproape un an.
Cerem PSD şi PNL să nu mai găsească tertipuri pentru a proteja industria păcănelelor, pentru că fiecare zi care trece fără aceste legi se traduce în vieţi distruse de flagelul jocurilor de noroc”, se precizează în comunicatul USR.