Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi repusă în funcţiune începând de vineri, 6 noiembrie 2026, după ce au fost îndeplinite condiţiile minime necesare pentru reluarea în siguranţă a activităţii. Potrivit estimărilor, reactorul va fi reconectat la Sistemul Energetic Naţional (SEN) la ora 11:00, iar revenirea la puterea nominală este programată pentru seara zilei de sâmbătă, 7 noiembrie.
Anunţul a fost făcut miercuri de Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, care a precizat că au început procedurile tehnice pentru repornirea reactorului. Procesul se va desfăşura etapizat, cu respectarea tuturor normelor de securitate nucleară.
Unitatea 1 are o capacitate de aproximativ 700 MW şi reprezintă cel mai mare grup generator de energie electrică din sistemul energetic naţional. După reconectarea de vineri, puterea reactorului va fi crescută progresiv, urmând să funcţioneze la diferite niveluri pentru anumite intervale de timp. Potrivit calendarului estimat, sâmbătă, în jurul orei 19:00, instalaţia ar urma să ajungă la parametrii normali de funcţionare.
Directorul general al Nuclearelectrica, Mihai Gioară, a subliniat importanţa reluării activităţii Unităţii 1, atât pentru companie, cât şi pentru stabilitatea sistemului energetic naţional.
„Începerea manevrelor de pornire a Unităţii 1, odată cu îndeplinirea condiţiilor minime pentru pornirea în deplină siguranţă, este un pas important, aşteptat deopotrivă de companie, de autorităţi şi de public. Reconectarea unităţii la SEN este necesară pentru securitatea energetică şi stabilitatea sistemului. Pe toată durata opririi, specialiştii centralei au derulat, cu profesionalism şi responsabilitate, activităţi specifice pentru menţinerea unităţilor în condiţii sigure. Le mulţumesc pentru tot efortul susţinut. Acest context ne determină să continuăm măsurile deja începute, pentru a putea răspunde corespunzător, dacă astfel de circumstanţe se vor repeta. Împreună cu autorităţile competente şi partenerii, lucrăm la soluţii concrete pe termen scurt, mediu şi lung, care să crească disponibilitatea instalaţiilor în situaţia reapariţiei unui eveniment similar şi să îi reducă efectele. Acesta este angajamentul Nuclearelectrica pentru perioada următoare”, a declarat Mihai Gioară, potrivit Profit.ro.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea reactor al centralei, Nuclearelectrica a explicat că reluarea funcţionării acestuia este condiţionată de evoluţia debitului Dunării. Funcţionarea Unităţii 1 necesită cantităţi importante de apă pentru răcirea reactorului, ceea ce va determina o nouă scădere a nivelului apei în bazinul de aspiraţie.
Din acest motiv, Unitatea 2 nu poate fi repornită până când nivelul Dunării nu va înregistra o creştere susţinută. După îndeplinirea condiţiilor necesare, vor putea fi efectuate procedurile de pornire şi reconectare la sistemul energetic.







