Angajaţii Inspectoratului Situaţii de Urgenţă au fost solicitaţi să intervină după ce vineri dimineaţa un tramvai a deraiat de pe şină, în cartierul Alexandru cel Bun din municipiul Iaşi, şi a acroşat un autoturism.
Potrivit reprezentanţilor ISU, una dintre persoanele care se aflau în maşină s-a autoevacuat, însă şoferul, un bărbat în vârstă de 55 de ani, a rămas blocat în autoturism.
La locul accidentului intervin un echipaj de descarcerare şi unul de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul 1 de Pompieri Iaşi.
Sursa: Agerpres