Un român aflat în trenul implicat în teribilul acident din Spania a supravieţuit. El se afla într-o convorbire video cu familia în momentul impactului

Un român aflat în trenul implicat în teribilul acident din Spania a supravieţuit. El se afla într-o convorbire video cu familia în momentul impactului

Un tânăr de naţionalitate română, aflat în trenul care a deraiat în Spania, era în mijlocul unei videoconferinţe cu familia sa în momentul impactului. Telefonul i-a zburat din mână. Au fost câteva ore de anxietate până când familia a aflat că el este bine, că a supravieţuit accidentului, scrie El Diario, citat de News.ro. Rudele şi prietenii celor dispăruţi aşteaptă informaţii după cel mai grav accident feroviar de mare viteză din istoria Spaniei.

Vagonul 8 al trenului Iryo este cel care a suferit cele mai grave avarii în acest teribil accident.

În interiorul său se aflau persoane care au supravieţuit, dar şi altele care au suferit răni foarte grave sau au decedat. Acest vagon s-a răsturnat în urma deraierii. Supravieţuitorii au reuşit să spargă o fereastră şi să scape din interiorul plin de fum, unde se aflau mulţi răniţi.

O imensă mobilizare a serviciilor de urgenţă a transformat drumurile sale sinuoase şi înguste într-o adevărată caravană de lumini intermitente şi sirene. Ambulanţe din toată Andaluzia au răspuns la apelul accidentului pentru a evacua răniţii. Coloane de maşini ale poliţiei civile, pompierilor, poliţiei locale şi membrilor Protecţiei Civile au transformat satul.

Voluntarii au transformat un loc de distracţie într-un spital de campanie. Pături, apă, mâncare şi chiar sobe au fost aduse în zonă. Supravieţuitorii în stare de şoc şi chiar persoane care nu ştiau nimic despre rudele care călătoreau beneficiază acolo de primul ajutor.

Coliziunea între două trenuri de mare viteză, duminică seara, în Analuzia, în sudul Spaniei, s-a soldat cu 39 de morţi, potrivit unui nou bilanţ, confirmat luni dimineaţa de către Ministerul spaniol de Interne, relatează AFP. Catastrofa feroviară a avut loc duminică, la ora locală 19.45 (20.45, ora României), în apropiere de Adamuz, la aproximativ 200 de kilometri nord de oraşul Malaga şi s-a soldat şi cu 123 de răniţi, din care cinci în stare foarte gravă.

Afla mai multe despretrenaccidentspania
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt