CFR Cluj a anunţat al treilea transfer din această iarnă. Astfel, Petar Mamic (27 de ani), un fundaş stânga croat, a sosit la gruparea arădenilor, scrie Primasport.ro.
Mamic a fost crescut în academia lui Dinamo Zagreb, iar în ultimii doi ani a evoluat la Zalgiris Vilnius, în Lituania.
Jucătorul este liber de contract de la începutul acestui an, după ce a părăsit echipa din Lituania.
Fundaşul lateral ar putea să fie înlocuitorul lui Mario Camora, al cărui contract cu gruparea din Gruia expiră în vară.
"Suntem bucuroşi să anunţăm cel de-al treilea transfer al acestei ierni! Începând de astăzi, fundaşul lateral Petar Mamić se alătură echipei noastre!
Crescut la celebra academie a celor de la Dinamo Zagreb, apărătorul a bifat, la nivel de juniori, 31 de prezenţe la echipele naţionale ale Croaţiei!
Cu peste 200 de meciuri în carieră, croatul a evoluat în ţara natală pentru Dinamo Zagreb, Inter Zapresic, HNK Rijeka, Varazdin, Lokomotiva Zagreb şi Hrvatski Dragovoljac, în Polonia pentru Podbeskidzie, dar şi în primul eşalon al Lituaniei la Zalgiris Vilnius, formaţie pentru care a bifat în ultimii doi ani 73 de apariţii şi 4 goluri.
Îi urăm bun venit în Gruia şi cât mai multe realizări alături de CFR Cluj!", a transmis CFR Cluj.
Frosinone, Inter Zapresic, NK Lokomotiva, Rijeka, Varazdin, Rakow, Podbeskidzie, Dragovoljac şi Zalgiris sunt formaţiile pentru care a mai evoluat Mamic.
De asemenea, fotbalistul a câştigat opt trofee, printre care un titlu de campion al Croaţiei cu Dinamo Zagreb (2014), o Cupă a Poloniei cu Rakow (2021) şi un titlu de campion cu Zalgiris (2022).
În această iarnă, CFR Cluj i-a mai transferat pe mijlocaşul ofensiv marocan Omar El Kaddouri şi pe fundaşul central ucrainean Alan Aussi.