Un grup de ţări UE discută relaxarea obiectivelor privind umplerea depozitelor de gaze

Un grup de ţări UE discută relaxarea obiectivelor privind umplerea depozitelor de gaze

Mai multe state membre UE, care au cele mai mari depozite de gaze din regiune, au avut discuţii preliminare şi informale cu privire la o relaxare a obiectivelor privind umplerea depozitelor de gaze după 2025, pe fondul îngrijorărilor că preţurile mari fac neprofitabilă activitatea de stocare de gaze, transmite Bloomberg.

Normele Uniunii Europene, care cer ca depozitele de gaze să fie pline în proporţie de 90% până la data de 1 noiembrie, ar urma să expire la finele acestui an. Comisia Europeană a transmis în mod clar că ar dori ca normele să fie prelungite însă există discuţii între mai multe ţări ţări, printre care se numără Germania, Italia şi Ţările de Jos, cu privire la o eventuală relaxare a ţintelor, scrie Agerpres.

Uniunea Europeană a introdus aceste ţinte obligatorii în cel mai grav moment al crizei energetice din 2022, pentru a se asigura că vor exista suficiente gaze în perioadele friguroase. În prezent, gradul de umplere a depozitelor de gaze este urmărit cu atenţie pentru că regiunea recurge la rezervele sale de gaze mai rapid decât se preconiza. Asta împinge în sus preţurile pentru lunile de vară, când ar trebui să se facă reumplerea depozitelor, astfel că stocarea de gaze devine o operaţiune neprofitabilă.

Diferenţa de preţ între contractele la gaze în Europa pentru vara următoare şi cele pentru iarna următoare este de 4,90 euro pentru un Megawatt-oră, conform datelor ICE Endex. Scenariul în care operatorii vor fi forţaţi să reumple depozitele de gaze la o pierdere de aproape 5 euro pentru un Megawatt-oră, pentru a respecta ţintele impuse de Bruxelles, provoacă îngrijorări pentru decidenţii din mai multe ţări.

Italia va analiza cererile venite din partea altor state membre, inclusiv Germania, şi va sprijini o relaxare a cerinţelor UE privind umplerea depozitelor de gaze, a declarat Federico Boschi, directorul departamentului pentru Energie din cadrul Ministerului italian al Mediului şi Energiei. Ulterior, Boschi şi-a clarificat poziţia sugerând că Italia cere ţinte mai mici privind umplerea depozitelor de gaze din Europa.

Ţările de Jos ar sprijini şi ele înlocuirea ţintelor obligatorii cu 'ambiţii' privind umplerea depozitelor de gaze, a declarat Pieter ten Bruggencate, purtător de cuvânt la Ministerul Energiei. Potrivit acestuia, Austria, Franţa, Germania şi Cehia fac parte din grupul de ţări care cer relaxarea obiectivelor privind umplerea depozitelor de gaze.

Deocamdată, discuţiile sunt la un nivel informal. Grupul de coordonare privind gazele, care reuneşte state membre şi actori importanţi, se va reuni la finele acestei luni pentru a discuta gradul de umplere a depozitelor.

Afla mai multe despredepozite de gazeue
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt