UE propune un proiect de buget de aproape 2.000 de miliarde de euro pentru perioada 2028-2034, mult mai mare decât cel actual

UE propune un proiect de buget de aproape 2.000 de miliarde de euro pentru perioada 2028-2034, mult mai mare decât cel actual

Uniunea Europeană a propus un buget de aproape 2.000 de miliarde de euro pentru următorul ciclu bugetar de şapte ani, în contextul în care blocul comunitar încearcă să răspundă la o gamă largă de provocări, variind de la intensificarea concurenţei economice globale şi până la creşterea nevoilor pentru apărare.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, noul buget a fost convenit după negocieri intense care s-au prelungit până marţi noaptea şi au fost reluate miercuri dimineaţa.

Cifra de 1.980 de miliarde de euro reprezintă o creştere semnificativă faţă de cea de 1.200 de miliarde de euro, echivalentul a 1% din PIB-ul UE, care a fost alocată pentru buget cu prilejul ultimului ciclu bugetar, între 2021 şi 2027. Este posibil ca noua cifră privind bugetul UE să fie contestată de unele state membre care au deja probleme cu chestiunile bugetare şi care vor fi responsabile pentru finanţarea celei mai mari părţi din pachet prin contribuţii naţionale.

Sursele citate de Bloomberg susţin că în proiectul de buget este inclusă suma de 589,6 miliarde de euro pentru un fond destinat competitivităţii, prosperităţii şi securităţii, din care 450,5 miliarde de euro este alocată pentru un fond destinat competitivităţii UE.

Agricultura, care în mod tradiţional este una din pietrele de temelie ale bugetului UE, va primi din nou o mare parte din bani, în condiţiile în care a fost propusă suma de 293,7 miliarde de euro pentru Politica Agricolă Comună.

Propunerea de miercuri demarează un proces complicat în cadrul căruia vor fi implicate Parlamentul European şi Consiliul European, care reprezintă statele membre. Bugetul UE, care este cunoscut drept cadrul financiar multianual, trebuie convenit până la finele lui 2027.

Comisarul european Michael McGrath a spus miercuri că bugetul este conceput 'în circumstanţe dificile', inclusiv cerinţa de a începe să fie rambursate datoriile emise de UE în perioada pandemiei de Covid, care ar putea ajunge la 25 de miliarde euro pe an.

'Urmează doi ani de negocieri dificile', a spus Michael McGrath, conform Agerpres.

Afla mai multe desprebugetcomisia europeana
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt