Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înfiinţarea Ministerului Afacerilor Interne”, preşedintele Nicuşor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităţilor, printre care MAI, pentru a opri violenţa împotriva femeilor, în condiţiile în care România a fost zguduită în ultimele luni de mai multe cazuri de femicid.
„Suntem la un moment aniversar, dar cred ca trebuie să vorbim de viitor”, şi-a început Nicuşor Dan discursul de la gala MAI înainte de a trece la critici. Sunteţi parte a administraţiei statului român şi cu toţii trebuie să îmbunătăţim interacţiunea şi trebuie să câştigăm prin actele noastre zilnice încrederea cetăţenilor”, a continuat el.
„Un subiect foarte foarte important: condiţia femeii în societatea noastră, violenţa domestică şi mai grav toate cazurile de ucidere care au decurs de aici şi le-am văzut în ultima perioadă. Noi, adică MAI, parchete, instanţe de judecată, trebuie să ajungem să arătăm societăţii că statul român este un stat puternic. Să transmitem acelor foşti parteneri care doar se gândesc ca ar putea să îşi ameninţe fosta partenera, statul va veni repede împotriva lor dacă vor îndrăzni să facă asta”, a mai afirmat Nicuşor Dan, conform Hotnews.ro.
Cel puţin 28 de cazuri de femicid în prima jumătate a anului
O crimă care a avut loc la începutul lunii, când un bărbat din Mureş şi-a ameninţat fosta parteneră şi a dat foc casei a scos la iveală eşecul statului în a preveni crima. Site-ul de investigaţii Snoop.ro a dezvăluit că Emil Gânj, bărbatul dat în urmărire de Poliţia Română, a fost condamnat în 2008 nu doar pentru o altă crimă, ci şi pentru act sexual cu un minor.
După acel viol, bărbatul a rămas în libertate, iar în 2011 a ucis un bărbat. Apoi a fost eliberat condiţionat, deşi pedeapsa expira în 2026. Acum este căutat de Poliţie, fiind principalul suspect pentru moartea Andei, fosta lui prietenă, o tânără de 23 ani.
Pe 16 iunie, un bărbat în vârstă de 37 de ani a ucis o tânără de 22 de ani, însărcinată şi mamă a doi copii, în Prahova. Bărbatul a lovit-o în mod repetat cu toporul în cap, apoi a plecat de la locul crimei. Acesta o agresa pe tânără încă din adolescenţă. În dimineaţa crimei, poliţia fusese la agresor acasă, dar l-au lăsat în libertate.
Pe 31 mai, un bărbat de 49 de ani a împuşcat-o mortal pe Teodora, o tânără de 23 de ani însărcinată. Bărbatul era fostul ei agresor, împotriva căruia Teodora solicitase ordin de protecţie în urmă cu mai mulţi ani. Agresorul a urmărit-o pe stradă, în complexul Cosmopolis, din Ilfov, şi a împuşcat-o în plină zi, în faţa mai multor copii martori la atac.