Ucraina susţine că a eliberat 16 sate ocupate de ruşi în Doneţk. Ce spune un general ucrainean despre planurile Kremlinului

Ucraina susţine că a eliberat 16 sate ocupate de ruşi în Doneţk. Ce spune un general ucrainean despre planurile Kremlinului

Ucraina anunţă noi câştiguri teritoriale în regiunea Doneţk, unde armata susţine că a eliberat 16 sate şi a recuperat 277 de kilometri pătraţi. Contraofensiva vizează poziţiile ruseşti din apropierea oraşului strategic Sloviansk, într-un moment în care Kievul încearcă să preia iniţiativa pe front.

Generalul ucrainean Andrii Bileţki a anunţat miercuri că forţele ucrainene au eliberat 16 sate din regiunea Doneţk, în estul ţării, în cadrul celei mai recente contraofensive, potrivit Reuters.

Operaţiunea a fost desfăşurată de Corpul 3 de Armată al Ucrainei şi a avut ca obiectiv îndepărtarea trupelor ruseşti din zona situată la nord de Sloviansk.

Oraşul reprezintă unul dintre cele două puncte principale ale aşa-numitei „centuri de fortăreţe”, pe care se bazează apărarea ucraineană în est.

Potrivit generalului, cele mai recente atacuri au dus la recucerirea a încă trei sate, aflate la aproximativ 30 de kilometri nord de Sloviansk. Suprafaţa totală a teritoriului revendicat de Kiev ajunge astfel la 277 de kilometri pătraţi.

Kievul contestă obiectivele teritoriale ale Rusiei

Într-un mesaj video, Bileţki a susţinut că „planurile Kremlinului de a cuceri regiunile Doneţk şi Lugansk nu vor fi implementate în viitorul previzibil”.

Cele două regiuni formează Donbasul, o zonă industrială importantă, bogată în resurse minerale. Rusia a cerut Ucrainei să renunţe la aproximativ 20% din regiunea Doneţk, teritoriu pe care Moscova nu a reuşit să îl ocupe în urma invaziei, ca o condiţie pentru încetarea luptelor.

Operaţiunea Vivaldi, în contextul războiului

Operaţiunea Vivaldi face parte din eforturile Kievului de a recâştiga iniţiativa militară, prin folosirea unor tehnologii şi tactici noi. În acelaşi timp, Rusia continuă să anunţe cuceriri de localităţi de pe linia frontului. Reuters a precizat că nu a putut verifica imediat informaţiile privind evoluţiile de pe câmpul de luptă.

Pe un alt plan, Kievul a acuzat compania SpaceX că limitează serviciile Starlink, afectând utilizarea dronelor ucrainene. Totodată, preşedintele Volodimir Zelenski a criticat continuarea atacurilor ruseşti asupra infrastructurii energetice, pe fondul penelor de curent provocate de loviturile cu rachete.

Sursă foto: Volodimir Zelenski (Facebook)

Afla mai multe despreucrainadonetkcontraofensiva
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
ULTIMELE ȘTIRI