Trump anunţă că Statele Unite vor furniza arme Ucrainei prin intermediul NATO

Trump anunţă că Statele Unite vor furniza arme Ucrainei prin intermediul NATO

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că Statele Unite vor furniza arme Ucrainei prin intermediul NATO şi că va face luni o „declaraţie majoră” cu privire la Rusia, scrie Reuters.

„Trimitem arme către NATO, iar NATO plăteşte pentru acele arme, 100%. Aşadar, ceea ce facem este ca armele care sunt expediate să meargă către NATO, iar apoi NATO va da acele arme (Ucrainei), iar NATO plăteşte pentru acele arme”, a spus Trump.

Pentru prima dată de la revenirea în funcţie, Trump va trimite arme la Kiev în temeiul unei puteri prezidenţiale utilizate frecvent de predecesorul său, au declarat joi două surse familiarizate cu decizia.

Pachetul ar putea include rachete Patriot defensive şi rachete ofensive cu rază medie de acţiune, dar nu a fost luată o decizie cu privire la echipamentul exact.

Administraţia Trump a trimis până acum doar arme autorizate de fostul preşedinte Joe Biden, care a fost un susţinător ferm al Kievului. Pentagonul şi Casa Albă nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Trump promisese că va pune capăt rapid războiului, dar la câteva luni de la începutul mandatului său de preşedinte s-au înregistrat puţine progrese. Preşedintele republican a criticat uneori cheltuielile SUA pentru apărarea Ucrainei, a vorbit favorabil despre Rusia şi s-a confruntat public cu liderul Ucrainei.

În ultimele zile însă, Trump şi-a exprimat frustrarea faţă de preşedintele rus cu privire la lipsa de progrese în direcţia încheierii războiului declanşat de Rusia în februarie 2022.

„Cred că luni voi avea o declaraţie importantă de făcut despre Rusia”, a declarat Trump pentru NBC News, refuzând să detalieze.

Afla mai multe despresuaarmeucraina
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt