Transelectrica primeşte undă verde de la Guvern pentru două proiecte energetice majore. Reţeaua de 400 kV se extinde în nordul ţării

Transelectrica primeşte undă verde de la Guvern pentru două proiecte energetice majore. Reţeaua de 400 kV se extinde în nordul ţării

Guvernul României a aprobat proiecte strategice pentru modernizarea reţelei electrice de transport. Investiţiile vizează nordul ţării şi interconectarea cu Republica Moldova. Autorităţile urmăresc creşterea securităţii energetice şi integrarea surselor regenerabile.

Transelectrica a primit undă verde pentru două investiţii majore în infrastructura energetică, după adoptarea unor hotărâri de guvern care creează cadrul legal necesar realizării proiectelor. Este vorba despre liniile electrice aeriene de 400 kV Suceava – Bălţi şi Gădălin – Suceava, declarate de importanţă naţională.

„Ambele investiţii contribuie direct la închiderea inelului de 400 kV din zona de nord a României, consolidând semnificativ siguranţa în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN), precum şi capacitatea de integrare a producţiei din surse regenerabile.

În acelaşi timp, proiectele susţin dezvoltarea economică regională şi reduc vulnerabilităţile energetice prin crearea de noi «autostrăzi energetice» de evacuare a energiei electrice.

Interconexiune strategică între România şi Republica Moldova Hotărârea privind LEA 400 kV Suceava – Bălţi are o relevanţă strategică deosebită, întrucât facilitează interconectarea sistemelor energetice ale României şi Republicii Moldova şi contribuie la integrarea acesteia în piaţa europeană de energie”, se arată în comunicatul citat.

Linia Suceava – Bălţi, cu o lungime de aproximativ 93 de kilometri, va traversa 17 localităţi din Suceava şi Botoşani şi va avea 302 stâlpi de înaltă tensiune. Proiectul facilitează schimburile de energie şi sprijină integrarea producţiei regenerabile din nord-estul ţării. Pentru judeţul Botoşani, investiţia are o importanţă aparte, fiind prima infrastructură de acest tip amplasată în zonă, cu planuri pentru o staţie electrică de 400/110 kV.

„Noua LEA 400 kV Gădălin – Suceava va facilita integrarea producţiei centralelor eoliene ce urmează să fie construite în Moldova şi Dobrogea, realizând în acest fel o nouă magistrală de evacuare a energiei electrice către nord – vestul României, dar şi către ţările vecine, aflate la vest de România, consolidând astfel buna funcţionare a SEN.

De asemenea, realizarea acestei investiţii strategice a Transelectrica va avea un impact pozitiv în ceea ce priveşte creşterea posibilităţilor de dezvoltare locală prin asigurarea unei căi alternative de alimentare cu energie electrică a zonelor deficitare din acest punct de vedere din nordul Ardealului şi din Moldova.

Totodată, acest proiect de importanţă strategică contribuie la creşterea siguranţei în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional şi, implicit, a alimentării cu energie electrică a consumatorilor la standarde ridicate de calitate şi cu respectarea principiilor dezvoltării durabile”, mai arată sursa citată.

Linia Gădălin – Suceava va avea 260 de kilometri şi va traversa Carpaţii Orientali, conectând Ardealul de Moldova. Investiţiile fac parte dintr-un plan amplu susţinut inclusiv prin Fondul pentru Modernizare, iar implementarea va continua conform calendarului stabilit.

Afla mai multe despretranselectricaguvernenergie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt