Două dintre cele mai spectaculoase şosele din Europa, Transalpina şi Transfăgărăşan, rămân deschise până când vremea le va închide! Temperaturile ridicate şi lipsa zăpezilor la peste 2000 de metri altitudine i-au determinat pe cei care administrează drumurile să le ţină pe ambele deschise circulaţiei. Bucurie pentru turişti, mai ales pentru cei veniţi din străinătate. În zonă sunt peisaje unice şi trasee spectaculoase, perfecte pentru o drumetie de toamnă.
Transalpina, supranumită şi ,,Drumul Regelui”, leagă de peste 2.000 de ani două provincii istorice româneşti, Transilvania şi Oltenia. A fost reconstruită în anul 1935, iar Carol al II-lea a inaugurat-o împreună cu familia regală. În timp, şoseaua dintre nori a devenit un traseu de legendă. Este cel mai înalt drum rutier nu numai din întregul lanţ al munţilor Carpaţi, ci şi din România.