Tragedie la un festival de muzică din SUA

Tragedie la un festival de muzică din SUA

Cel puţin opt persoane au murit iar alte 300 au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost rănite într-o busculadă la deschiderea festivalului de muzică Astro-world din Houston. Alte 17 au fost transportate de urgenţă la spital, dintre care 11 au făcut stop cardiac.Tragedia a început în momentul în care mulţimea s-a împins în faţa scenei, ceea ce a creat panică printre oameni. Mulţimea a continuat însă să danseze şi să se distreze chiar şi când cei căzuţi la pământ primeau primul ajutor.

Sutele de oameni nerăbdători care s-au înghesuit pentru a intra la festivalul de muzică au dărâmat detectoarele de metal şi o zonă de securitate în timp ce paznicii au fost călcaţi în picioare

Organizatorii au oprit concertul după ce au fost anunţaţi că mai multe persoane au fost rănite. Cadrele medicale aflate la eveniment au fost depăşite de numărul mare al victimelor

A doua şi ultima zi a festivalului care a reunit 50.000 de persoane a fost anulată. Autorităţile au deschis o anchetă
pentru a afla cauza care a dus la o asemenea tragedie. Festivalul Astrowolrd este la a treia ediţie şi e organizat de
rapperul american Travis Scott.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt