Ţoiu: 318 cetăţeni români, pelerini şi turişti, aduşi în ţară

Ţoiu: 318 cetăţeni români, pelerini şi turişti, aduşi în ţară

Un număr de 318 români, pelerini şi turişti, au ajuns în noaptea de luni spre marţi în ţară, pe Aeroportul Otopeni, cu două zboruri, în sistem charter, organizate de agenţiile de voiaj alături de compania Tarom.

''Sunt pe Aeroportul Otopeni, unde a aterizat în această noapte cel de-al doilea zbor de repatriere asistată din Orientul Mijlociu. Cele două zboruri au aterizat cu bine în România cu 318 cetăţeni români, pelerini şi turişti, în sistem charter, organizate de agenţiile de voiaj alături de compania Tarom'', a declarat marţi dimineaţă ministrul de Externe, Oana Ţoiu, potrivit Agerpres.

Aceştia au ajuns în Egipt din Israel prin punctul de frontieră Taba, fiind asistaţi la punctul de trecere a frontierei şi la aeroport de echipa consulară şi de Ambasada României la Cairo, a spus Oana Ţoiu.

''Am stabilit împreună cu ministrul de Externe al Republicii Arabe Egipt, Badr Abdel-Aati, că vom continua comunicarea constantă la nivel bilateral pentru asistenţa grupurilor de turişti, precum şi pentru facilitarea tranzitului pentru cazurile speciale. În acelaşi timp, recomandăm în continuare prudenţă din partea cetăţenilor români aflaţi în statele din Orientul Mijlociu şi urmărirea canalelor oficiale'', a transmis ministrul. 

Afla mai multe despreiranconflictromanirepatriati
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt