Parlamentul, prin vot final în Camera Deputaţilor, a adoptat proiectului prin care, la plăţile efectuate cu carduri de credit sau de debit, operatorii economici vor avea obligaţia să emită bon fiscal tipărit doar la solicitarea clienţilor, relevă datele analizate de Profit.ro.
La adoptarea proiectului s-a abţinut PNL, care, aşa acum a arătat anterior Profit.ro, a amânat votarea proiectului timp de două săptămâni.
De ce este important: După cum argumentează iniţiatorii, această practică este utilizată pe sacră largă în alte state, unde bonul fiscal este eliberat clientului doar dacă acesta confirmă că îl doreşte în formă tipărită pe hârtie. În România, însă, în prezent, comercianţii au obligaţia de a da bon fiscal pentru toate tranzacţiile, inclusiv cele plătite cu cardul, chiar dacă consumatorul nu solicită acest lucru.
Iniţiatorii proiectului, prezentat de Profit.ro, sunt deputatul USR Claudiu Năsui şi deputatul PSD Alffred Simonis, fostul lider al grupului deputaţilor social-democraţi. Autorii proiectului arată că tranzacţiile cu cardul sunt 100% verificabile şi au loc prin sistemul bancar, iar cerinţa fiscală a tipăririi şi înmânării unui bon în cazul acesta dublează înregistrările din bazele de date electronice, mult mai uşor verificabile.
”Faptul că trebuie să dăm o bucată de hârtie pentru orice tranzacţie facem este o birocraţie. O birocraţie făcută din raţiuni fiscale pentru a certifica vânzările comercianţilor. Cu toate acestea tranzacţiile cu cârdul sunt 100% verificabile în sistemul bancar, deci raţiunile fiscale de la tranzacţiile cu cash nu se aplică”, susţin autorii propunerii legislative.
Prevederile adoptate ale proiectului
Proiectul a fost respins anul trecut de senatori, dar deputaţii din comisiile de specialitate l-au modificat, după observaţiile Guvernului, şi i-au întocmit un raport favorabil.
În prezent, comercianţii şi prestatorii de servicii, denumiţi în lege utilizatori (de aparate fiscale - n. red.), au obligaţia să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale şi să le înmâneze clienţilor. La solicitarea clienţilor, utilizatorii eliberează acestora şi factură.
Guvernul a respins ideea de a fi eliminată din lege obligaţia operatorului economic de a elibera bon fisca, subliniind că această eliminare poate afecta drepturile consumatorului.
Prin urmare, formularea iniţială a proiectului legislativ a fost modificată pentru a răspunde observaţiilor Executivului, iar proiectul prevede acum că: ”pentru încasările realizate prin utilizarea cardurilor de credit/debit, utilizatorii nu au obligaţia să imprime să înmâneze bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale clienţilor. La solicitarea clienţilor, utilizatorii pot imprima şi înmâna acestora bonul fiscal. Lipsa bonului fiscal tipărit nu va afecta drepturile consumatorilor prevăzute de Ordonanţa nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, extrasul de cont bancar ţinând locul bonului fiscal drept mijloc de probă al achiziţiei”.
”În acest fel, pentru clienţii interesaţi de eliberarea bonurilor pentru raţiuni ce ţin de retur/înlocuire etc. (din perspectiva legislaţiei protecţia consumatorilor) - aceştia le vor putea solicita chiar dacă plătesc cu cardul bancar, iar cei care nu sunt interesaţi (e.g. pentru cumpărături de produse uzuale de mică valoare şi pentru care, în prezent, bonurile sunt imediat aruncate de clienţi la ieşirea de la casele de marcat) să nu primească asemenea bonuri decât le cerere - caz în care li se aplică regulile transmiterii pe cale electronică sau înmânarea fizică”, arată iniţiatorii.
De asemenea, conform proiectului, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii către populaţie efectuate prin echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce funcţionează exclusiv pe bază de plăţi cu cardul, persoana impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii cu excepţia cazului în care beneficiarul solicită factura.
Pentru a intra în vigoare, proiectui mai trebuie promulgat de şeful statului.