Cinci mii de persoane sunt asteptate să participe la slujba de Inviere care va avea loc pe faleza Cazinoului şi în faţa
Catedralei. Mai puţini faţă de anii trecuţi, când se strangeau cel puţin zece mii . Arhiepiscopul Teodosie a anuntat astăzi
că Lumina Sfântă a Învierii va fi purtată în procesiune până la altarul de vară din faţa Catedralei unde, la miezul nopţii, se
va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
Primul an fara restrictiile din pandemiei va aduce din nou multimile pe ruinele vechii cetati Tomis, in fata Catedralei
Arhiepiscopale din Constanta. Ca in fiecare an, conform traditiei, localnicii, dar si turistii, il vor astepta pe Arhiepiscopul Teodosie sa vina cu barca de pe mare purtand Lumina sfanta a Invierii.
Apoi, va-ncepe slujba care tine pana dimineata. Nu vor lipsi jandarmii si politistii care trebuie sa asigure ordinea si linistea
publica in timpul ceremoniilor religioase.
In timpul pandemiei cand Romania a fost in stare de urgenta, credincioşii au primit Lumină acasă, de la voluntari şi preoţi,
şi nu au putut participa la slujba de Înviere. Acum Liturghia din noaptea Invierii va fi desfasurata fara restrictii, iar Arhieiscopul Teodosie asteapta sa vin cat mai multi oameni
Daca vremea va fi calda, intreaga Liturghie a Invierii se va desfasura in aer liber, in fata Catedralei.