La evenimentul organizat de Prima TV cu sprijinul Superbet şi Altex, fanii Naţionalei s-au adunat pentru a sărbători victoria tricolorilor. Nu a fost chiar o victorie, dar a fost un egal cât o victorie. După o primă repriză în care tricolorii au fost dominaţi de Naţionala Elveţiei, finalul celei de-a două reprize s-a trăit intens, după ce eroul meciului, Valentin Mihăilă a reuşit să egaleze în prelungiri.
Pentru fanii veniţi să urmărească pe un ecran imens partida de la Lucerna, Prima TV, alături de sponsorii evenimentului, Superbet şi Altex, au pregătit multe surprize. Fanii au putut participa la concursul de bancuri moderat de Andrei Duban şi au primit premii de la Superbet şi au luat parte şi la activarile oferite de Altex.
Partenerul de hidratare Aqua Carpatica a oferit apa atât de binevenită într-o zi caldă de vară, iar Bergenbier a fost alături de fanii Naţionalei pentru că….prietenii ştiu de ce. După ce au trecut prin agonie, atunci când România era condusă cu 2-0, finalul meciului i-a dus pe fanii prezenţi în Parcul Titan la extaz.
De la eveniment nu au lipsit seminţele Alka şi nici cadourile dulci oferite de Penny. Iar pentru cei dornici de un gust delicios, de vara, Butoiul cu îngheţată a pregătit arome delicioase.
Seara a fost una reuşită pentru sutele de fani tricolori, iar vedetele Prima TV, alături de super atacantul Generaţiei de Aur, Florin Răducioiu, de campioana Elisabeta Lipă şi de campionul mondial Marian Drăgulescu, au cântat la unison « Deşteaptă-te, române ! » şi au făcut galerie Naţionalei condusă de Edi Iordănescu.
În timpul partidei Elveţia-România, Prima TV a ţinut în faţa micului ecran peste 2,1 milioane de români, care s-au uitat cel puţin un minut la meciul Naţionalei din Elveţia. În minutul de aur, 1,3 milioane de fani erau la televizor, pe postul de televiziune din Grupul Clever.
Le mulţumim sponsorilor : Superbet şi Altex
Le mulţumim partenerilor : Aqua Carpatica, Penny, Bergenbier, Alka şi Butoiul cu îngheţată
Partener media : Kiss FM
Iată programul partidelor difuzate de Prima TV în toamnă:
• 9 septembrie România - Israel
• 15 octombrie România - Andorra
• 18 noiembrie Israel - România