Suspectul care a tras focuri de armă la Washington a fost identificat: este un bărbat de 31 de ani. Donald Trump a publicat imagini cu el

Suspectul care a tras focuri de armă la Washington a fost identificat: este un bărbat de 31 de ani. Donald Trump a publicat imagini cu el

Noi detalii ies la iveală în cazul incidentului armat care a provocat panică la dineul corespondenţilor de la Casa Albă. Autorităţile americane au reuşit să identifice suspectul, iar preşedintele Donald Trump a făcut publice imagini surprinse în timpul intervenţiei forţelor de securitate.
Potrivit anchetatorilor, atacatorul este un bărbat în vârstă de 31 de ani, originar din California, identificat ca fiind Cole Tomas Allen. Acesta a fost reţinut după ce a deschis focul în apropierea punctelor de securitate de la eveniment, unde se aflau oficiali de rang înalt şi numeroşi jurnalişti.
Incidentul s-a petrecut în timpul cinei organizate la hotelul Washington Hilton, iar reacţia agenţilor Secret Service a fost imediată. Suspectul a fost imobilizat după un schimb de focuri, înainte de a putea pătrunde în zona principală a evenimentului. În urma intervenţiei, un agent al serviciilor de securitate a fost rănit, însă vesta antiglonţ i-a salvat viaţa, potrivit declaraţiilor făcute de Donald Trump.
Preşedintele american a publicat pe reţelele sociale imagini cu momentul intervenţiei, în care suspectul apare alergând şi fiind pus la pământ de forţele de ordine. Acestea surprind reacţia rapidă a echipelor de securitate, care au reuşit să evite o tragedie de proporţii.
De asemenea, liderul de la Washington a descris atacatorul drept „un om foarte bolnav”, sugerând că ar fi acţionat singur. Ancheta preliminară indică faptul că nu există, în acest moment, dovezi clare privind implicarea altor persoane. Datele apărute ulterior arată că Allen avea asupra sa mai multe arme, inclusiv o puşcă, un pistol şi arme albe, şi ar fi fost cazat chiar în hotelul unde avea loc evenimentul.
Profilul său ridică semne de întrebare: ar fi absolvit studii tehnice în domeniul ingineriei şi lucrase ca profesor part-time, potrivit informaţiilor din mediul online. În paralel, anchetatorii verifică posibilele motivaţii ale atacului, inclusiv declaraţiile suspectului, care ar fi sugerat intenţia de a viza oficiali ai administraţiei.
Evenimentul, considerat unul dintre cele mai importante din viaţa politică şi mediatică a SUA, a fost întrerupt brusc, iar participanţii au fost evacuaţi în condiţii de maximă siguranţă. Deşi nu s-au înregistrat victime în rândul invitaţilor, incidentul a ridicat serioase semne de întrebare privind securitatea unor astfel de reuniuni. Autorităţile americane continuă investigaţiile, iar FBI a cerut ajutorul populaţiei pentru a finaliza ancheta. 
 
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt