SURSE. Un tehnocrat vehiculat pentru postul de premier. Partidele şi-ar fi dat acordul

SURSE. Un tehnocrat vehiculat pentru postul de premier. Partidele şi-ar fi dat acordul

Pentru a atenua tensiunea în creştere dintre cele patru partide, din care apar tot mai multe ameninţări cu retragerea din negocieri, Nicuşor Dan ar fi venit cu o variantă de premier tehnocrat.

Potrivit Digi24, Ionuţ Dumitru, economist şef la o bancă comercială, ar fi propunerea de premier solicitată de preşedinte după trei săptămâni de discuţii în care partidele îşi dau seama că nu pot ajunge la un acord.

Dumitru ar fi o variantă agreată şi de către liderii politici, însă în acest moment şi preşedintele, şi liderii coaliţiei pro-europene aşteaptă răspunsul ferm al acestuia.

Contactat de Gândul, Ionuţ Dumitru, fost preşedinte al Consiliului Fiscal, nu a infirmat şi nici nu a confirmat informaţia.

„Nu am niciun comentariu. Ăsta e comentariul meu deocamdată. Încă o dată, în momentul ăsta nu vă pot comenta absolut nimic, vă rog să mă înţelegeţi”, a spus acesta.

Ionuţ Dumitru este economist şef din 2005 la Raiffeisen Bank şi are un doctorat la ASE acolo unde şi predă.

 

Afla mai multe despreionuţ dumitru
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt