Guvernul intră în linie dreaptă cu ordonanţa de urgenţă privind modificările fiscale. Potrivit ultimului document apărut pe surse în spaţiul public, pentru marile companii urmează taxe noi, indiferent dacă au sau nu profit. Modificările ar putea avea un impact semnificativ în vieţile tuturor românilor. Specialiştii avertizează că preţurile vor creşte, iar investiţiile se vor prăbuşi afectând locurile de muncă.
Anunţată iniţial pentru luna august, ordonanţa de urgenţă prin care guvernul vrea să mărească taxele pentru a reduce deficitul bugetar va fi gata până la sfârşitul lunii septembrie. Deşi încă există discuţii în coaliţie, guvernanţii pare că au ajuns la un consens în privinţa taxării marilor companii.
Firmele cu cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro vor plăti un impozit pe cifra de afaceri, în două praguri. În plus, băncile vor plăti atât impozit pe profit, cât şi o taxă suplimentară pe o aşa numită cifră de afaceri.